Cod ISSN: 1583-2058

 

VIZUALIZAREA ŞI IMAGINILE MINŢII 

 

Autor: Dr. MARINELA GRIGORE

 

Cuvinte cheie: imaginaţie, experienţă interioară, percepţie, viziuni, visuri.

 

Copyright (c): Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală, 2002

 

 Dr. Marinela Grigore este cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Economice şi Sociale "Gheorghe Zane" din Iaşi. Este co-autoarea lucrării "Ştiinţa conştiinţei. Curs teoretic şi practic de parapsihologie" (apărut la Editura Sophia, Bucureşti, 2001)

          Psihologia transpersonală este preocupată tot mai mult să pătrundă dinamica abisală a psihismului şi în cadrul acestuia, o importanţă deosebită o are înţelegerea apariţiei şi controlului imaginilor mentale. Fenomenul vizualizării face parte adesea din ansamblul stărilor modificate de conştiinţă (viziuni, trăiri mistice, diferite tipuri de meditaţii şi terapii).

A vizualiza înseamnă a imagina mental un obiect, o scenă, până când acestea oferă o puternică senzaţie de realitate. Vizualizarea se află  la originea creaţiei şi este o altă faţetă a naturii umane; ea  readuce în discuţie abisul conştiinţei, energia non-raţională, conectarea cu sursa, inspiraţia artistului, activarea emisferei drepte a creierului.

În esenţă, capacitatea de vizualizare, după cum afirma Assagioli (1991), conduce la realizarea în fapt, mai rapidă, a ceea ce se vizualizează. ”A vedea” s-a dovedit a nu fi un lucru atât de simplu. Ce vedem şi cum vedem cu ochii fizici, iată câteva întrebări la care psihologii au considerat că trebuie să dea un răspuns. Dar oare, vedem noi lumea exterioară doar cu ochii? Ce “văd” oamenii când privesc un obiect depinde de cine sunt ei, şi de ceea ce îi interesează în acel moment (imaginea unui taur poate fi percepută diferit de un măcelar, de un medic veterinar sau de un filosof).

Procedeul vizualizării este probabil, de aceeaşi vârstă cu omenirea. Înainte de a-şi dezvolta gândirea verbală, oamenii au folosit  cu succes gândirea vizuală, imaginativă. Se  ştie azi că primitivii din orice parte a lumii, trăiau conectaţi, într-o măsură foarte mare, la mediul înconjurător. Fiecare copac, animal, piatră sau nor reprezenta emanţia unei forţe nevăzute, a unui zeu puternic. Putem spune că în acest stadiu, conştiinţa acestor popoare a fost în mod esenţial vizuală.

Odată cu dezvoltarea gândirii raţionale, cuvintele au început să înlocuiască imaginile. Originea civilizaţiei stă în această putere de reflexie, de autoanaliză, care s-a dezvoltat prin intermediul gândirii raţionale. Cu toate acestea, au existat mereu categorii de oameni care au căutat să-şi regăsească unitatea cu natura: preoţii Micilor şi Marilor Mistere Eleusine, sfinţii din epoca medievală, misticii orientali şi artiştii din toate timpurile.

Creaţia mitologică a fiecărei civilizaţii majore conţine elemente ce reflectă această “cădere” din graţia divină, pierderea integrării armonioase a microcosmosului fiinţei în macrocosmos.  Civilizaţia a înlocuit o astfel de integrare cu statutul de cuceritor al naturii pe care omul şi l-a atribuit. Într-un cuvânt, natura a fost înfrântă, omul a triumfat. Filosofi ca Marcuse, Sartre, Husserl, Spengler, regăsesc în condiţia omului civilizat un handicap major: desacralizarea lumii, dispariţia simbolului din viaţa noastră, vidarea de fantezii şi reverie. “Omul unidimensional” (Marcuse-1964), omul dominat de tehnologie se transformă el însuşi într-un agregat, funcţionând după standarde ce se derulează automat.

 Elementele sacre erau impregnate de forţa vizualizării. În antichitate, odată cu gândirea filosofică, esoterică a lui Hermes Trismegistos, cu a sa “Tabla de Smarald” a marcat pentru Europa începutul unei filosofii spirituale, recunoscând puterea minţii în opoziţie cu cea a materiei. Filosofia ermetică vorbea de transmutare, un proces de dezvoltare şi transformare spirituală, astfel încât, fiecare individ îşi poate schimba starea sa mentală, trecând de la ură la dragoste, de la frică la curaj. Transmutarea energiilor interioare se bazează pe tehnica esenţială de control conştient asupra imaginilor mentale. Din punct de vedere hermetic menţinerea unei imagini sacre în minte, atrage după sine efectele  produse de energia specifică a acelei imagini, efecte ce se extind la lumea din jurul ei.

În Assyria şi Babylonia (4000-1000 î.H.) fertilitatea mult dorită a pământurilor era mai întâi “proiectată” în imaginile sculpturilor închinate zeilor fertilităţii. La fel procedau şi egiptenii.

Concentrarea asupra yantrelor şi mandalelor ca imagini sacre este utilizată de peste 2000 de ani în India de către yoghini. Scopul concentrării este obţinerea stării de uniune a subiectului cu obiectul (Samyama) moment în care se va produce adevărata percepţie a obiectului iar conştiinţa va deveni perfect  calmă. Budiştii din sud vizualizează obiecte simple, culori şi cele patru elemente (pământ, apă, foc, aer). Tantra yoga a considerat a fi cel mai dezvoltat sistem filosofic creat de oameni propune, insidios folosirea imaginilor (Evola, I., 1995). O persoană care doreşte să cunoască tantrismului este iniţiată în tehnici care o vor ajuta să vizualizeze o imagine cu un conţinut sacru, să o construiască pe plan mental sau să o proiecteze pe un anumit ecran interior printr-un act de imaginaţie creatoare. Vizualizarea este primul pas înaintea identificării cu energia imaginii alese, cu semnificaţia sa esoterică. Acest exerciţiu nu este nicidecum intelectual ci presupune o experienţă interioară. Mai mult, discipolii tantrici proiectează imaginea divinităţii într-o anume  parte, în corpul lor (în general zona pieptului sau creştetul capului) eliberând energie de acolo. Ei învaţă cum să proiecteze culori şi forme în zone specifice ale corpului lor.

“Abilitatea  vizualizării nu depinde nici de volumul de cunoştinţe, nici de cunoaşterea limbii sanscrite sau de cunoaşterea fidelă a textelor sacre tibetane. Uneori, cineva poate lectura la nesfârşit textele acestei filosofii, fără a dobândi capacitatea vizualizării. Înţelepciunea orientală afirmă că, “tone de teorie nu valorează cât un gram de practică”. De aceea, vizualizarea, ca şi orice altă practică meditativă sau tehnică yoghină se dobândeşte doar exersând-o. Vizualizarea nu este o abilitate intelectuală, raţională. Ea ţine tocmai de puterea a ceea ce s-a numit psihismul abisal”(Grigore, M., Trandafir, C., 2001, p.161).

Una dintre primele utilizări ale vizualizării a fost vindecarea corpului. Şamanii sunt recunoscuţi pentru vindecările lor uluitoare, în care, vizualizarea joacă un rol esenţial. Vindecătorul se vedea adesea mergând  într-o călătorie, găsind sufletul persoanei bolnave. Cauza bolii era considerată a fi  dizarmonia existentă în universul lăuntric al persoanei bolnave.

Pentru egiptenii din vremurile ce au urmat lui Hermes - cu doctrina sa spiritualistă, boala putea fi vindecată prin vizualizarea sănătăţii perfecte.

Paracelsus credea că puterea imaginaţiei are un rol deosebit în medicină. Prin ea se pot produce boli în om şi se pot vindeca apoi, tot cu ajutorul ei.

Spre sfârşitul lui 1800 Mary Boker Eddy vorbea despre “ştiinţa creştină”. Conceptul de Dumnezeu era esenţial în cadrul acestei orientări, înţeles ca infinit. Ceea ce avea în comun cu abordările anterioare era faptul că boala era înţeleasă ca un rezultat al tulburării minţii. Rugăciunea constituie în acest context, un mijloc de dobândire a vindecării.

Fizicianul şi psihologul american Edmund Jacobson a făcut experimente în 1920 care dovedeau că, atunci când oamenii îşi imaginau că aleargă, muşchii lor deveneau contractaţi. A fost astfel acceptată ideea imaginilor ideomotorii ce au adus ulterior numeroase servicii sportivilor care le foloseau înaintea antrenamentului real. Tot în 1920, fizicianul german H.Schultz a dezvoltat o tehnică de vindecare – antrenamentul autogen – care avea ca principală metodă de lucru relaxarea, autosugestia şi vizualizarea în tratamentul bolilor. Astăzi, vizualizarea a devenit un mijloc util în diferite tehnici psihoterapeutice, printre care putem aminti: ghidul imaginilor afective; vise zilnice directe, psihosinteza; desensibilizarea comportamentală.

Ca modalităţi psihice în care intervine vizualizarea putem analiza memoria, imaginile eidetice, imaginaţia, reveriile şi fanteziile, imaginile hipnagogice (ce apar înainte de a adormi) şi hipnopompice (ce apar înainte de trezire), halucinaţiile şi viziunile, imaginea secundară şi imaginile recurente.

1) Cel mai accesibil mod în care ne parvin imaginile, este cel al memoriei şi putem vorbi atunci de imaginile memoriei.  Evocarea unui anumit spaţiu pe care l-am cunoscut în trecut este posibilă de cele mai multe ori prin intermediul reproducerii în minte a imaginilor înregistrate atunci. Acestei experienţe i se poate atribui conotaţia de formare a “imaginii mentale” sau “a vedea cu ochiul minţii”. Deşi nu toţi oamenii “văd” imaginile memoriei ei ştiu cum arată, având un simţ puternic al scenei respective.

Imaginile pe care memoria le readuce în câmpul conştiinţei noastre reprezintă după Mardi Horowitz “o reconstrucţie a unei percepţii trecute”.

Două concepte sunt folosite în caracterizarea imaginilor - plasticitatea şi controlabilitatea. Alan Richardson, psiholog australian, nota faptul că imaginile memoriei sunt confuze, instabile şi incomplete. Imaginile memoriei pot fi în general controlate, pot fi declanşate sau oprite la voinţă. Imaginile memoriei pot exprima uneori capacităţi psihice deosebite, când – de exemplu - unii indivizi îşi pot aminti cu exactitate pagina dintr-o carte şi pot să citească cuvânt cu cuvânt ceea ce scrie acolo. Unii pot să vadă imediat o imagine clară, bogată în detalii, alţii pot să-şi reamintească câteva detalii, unul după altul.

 

Imaginile memoriei sunt corelate adesea cu celelalte simţuri. Componenta vizuală este astfel îmbogăţită prin reamintirea fie a mirosului, fie a unui sunet etc. ceea ce întregeşte emoţia particulară relatată într-o scenă. Între impresiile senzoriale cea mai des întâlnită  este atingerea, sau simţul tactil.

2) Imaginile eidetice sunt forme vii ale imaginilor memoriei. Experimentarea acestui tip de imagini este asemănătoare cu memoria fotografică. Caracteristica principală a imaginilor eidetice este aceea că apar cu o pregnanţă deosebită în mintea celui care, pentru scurt timp, a privit  un obiect foarte complicat. Psihologii au constatat că imaginile eidetice au un rol important în învăţare iar diminuarea numărului lor are loc în adolescenţă, când structurile operaţionale formale, abstracte ale gândirii şi abilităţile verbale ating maximul lor de complexitate.

Aceasta nu ne indică în mod direct dacă ansamblul abilităţilor psihice, intelective este oarecum afectat de înlocuirea prin structurile operaţionale formale a capacităţilor de a vizualiza, de a folosi imagini în perceperea şi înţelegerea unor situaţii, a unor probleme. Uneori, ne dăm seama totuşi, că dacă am avea mai multă imaginaţie şi fantezie, viaţa noastră ar fi mai bogată şi, cu siguranţă, capacităţile noastre empatice ar fi mult amplificate.

Stimularea învăţării pe baza reprezentărilor figurativ-intuitive ar putea constitui un avantaj în rezolvarea multor probleme ce intervin ulterior. Augumentarea memoriei depinde şi ea de prezenţa unor astfel de imagini.

3) Imaginaţia reprezintă de asemenea o experienţă de vizualizare obişnuită. Procedeele imaginaţiei presupun  o succesiune mai mult sau mai puţin riguroasă de compuneri, descompuneri şi recompuneri, de integrări şi dezintegrări, ducând la o adevărată combinatorică imaginativă. Originalitatea sa se explică prin libertatea de organizare a desfăşurării procedeelor cât şi prin sursele motivaţional-afective. Combinatorica imaginativă are calitatea de a fi mereu nouă, inedită, originală, într-o permanentă transformare, într-o continuă procesualitate. Actul creator este bazat tocmai pe această capacitate imaginativă. Richardson, nota că “aceste imagini tind să fie substanţiale, viu colorate şi implică concentrarea şi atenţia cvasi-hipnotică cu inhibiţia asociaţiilor”.

4) Reveriile şi fanteziile sunt tipuri speciale de imagini combinând imaginile memoriei cu cele ale imaginaţiei. Reveria apare în perioadele de relaxare profundă şi pot fi numite “experimente mentale” în care individul priveşte cu ochiul minţii, derularea unor acţiuni fictive, împlinirea unor dorinţe ale sale. Aici se împleteşte cunoscutul cu necunoscutul; timpul desfăşurat poate fi trecut sau viitor fără a respecta vreo ordine anume. Imaginile se derulează ca un continuum intern, ca într-un film.

 

Psihologul J. Singer a fost interesat în studiile sale de reverie şi fantezie; el a constatat că 96% din subiecţii pe care i-a studiat au raportat că au reverii. Singer a descris diferite tipuri de reverii ca fiind şi teme predilecte: teama de eşec, ostilitatea, succesele, sexualitatea, soluţionarea unor probleme.

5) Înaintea şi după derularea somnului oamenii experimentează două tipuri de imagini oarecum diferite de calitatea imaginilor din vis. Este vorba despre imaginile hipnagogice – dinainte de a adormi – şi imaginile hipnopompice – care apar după somn, puţin înaintea momentului în care devenim conştienţi.

Deşi ele sunt pregnante, vii, totuşi ele scapă controlului conştiinţei, având o derulare automată. Cei care au descris imaginile hipnagogice, au amintit de imagini luminoase, forme geometrice, chipuri, chiar scene întregi. Subiecţii aveau clară ideea că, acestea nu erau decât imagini interioare.

6) Visul este una dintre cele mai importante categorii de imagini. Visele sfidează toate legile cauzalităţii, ale timpului şi spaţiului, ale gândirii raţionale. Ele au fost analizate sub raportul simbolisticii de autori ca Freud sau Jung. Dar, dincolo de semnificaţia lor – care atinge unoeori dimensiunea arhetipurilor, a inconştientului colectiv – mecanismul de producere a viselor, controlul şi conştientizarea succesiunii lor în timpul somnului, sunt aspecte  mai puţin studiate.

Regăsim elemente interesante în acest sens, în scrierile orientale, care conchid că o fiinţă evoluată spiritual devine capabilă de a-şi controla visele, ajungând în cele din urmă să le elimine din starea de somn, care devine astfel, un contiunuum al stărilor extatice pe care le experimentează yoghinul.

7) Un  alt tip de vizualizare, după Mike Samuels şi Nancy Samuels –  descris în lucrarea lor “A vedea cu ochiul minţii” (1992) sunt halucinaţile şi viziunile. În cazul halucinaţiilor, viziunile interioare sunt confundate cu cele exterioare şi sunt luate drept realitate. Psihiatrii, conform unui cod neschimbat încă, diagnostichează persoanele care au viziuni sau halucinaţii drept psihotice. Totuşi, experienţa a demonstrat că nu întotdeauna acest diagnostic reflectă cu adevărat starea individului. Astfel de viziuni interioare care sunt identificate cu cele exterioare, sunt descrise  şi cei ce se roagă sau meditează, cei ce consumă droguri, cei deprivaţi de somn sau hrană. De asemenea, febra, plictiseala, situaţiile repetitive (şofatul noaptea) pot induce halucinaţii.

Dacă persoana care are astfel de halucinaţii/viziuni le consideră mai întâi ca exterioare dar mai apoi, schimbându-şi convingerea, le consideră ca pe imagini interioare, atunci experinţa sa va fi mai degrabă de imagini ale imaginaţiei.

Totuşi,  halucinaţiile şi viziunile sunt adesea sursă de inspiraţie creativă cum au fost şi pentru poetul W.Blake.

8) Imaginea secundară (alter image). Această imagine apare după ce este privit un obiect strălucitor într-un mediu întunecos. Dacă o persoană închide ochii imediat după un astfel de flash  va continua să vadă lumina în ciuda întunericului din jur. Imaginea originală persistă câteva secunde după care este urmată de o imagine secundară negativă. Dacă imaginea originală este alb-negru, imaginea secundară va fi negru-alb. Dacă ea este color, imaginea secundară va conţine culorile complementare. Această imagine care mai este cunoscută sub numele de fosfenă poate fi scrutată şi ea se mişcă odată cu mişcarea ochilor. Conştientizarea acestor imagini şi chiar producerea lor voluntară, duce la o îmbunătăţire a concentrării mentale, la dezvoltarea capacităţii de interiorizare.

9) Imaginile recurente apar imediat după înregistrarea în memorie a unor scene sau la câteva ore după aceea, de obicei înainte de a adormi; oamenii pot controla aceste imagini. Cineva care călătoreşte toată ziua într-un oraş nou, seara când închide ochii vede spontan imaginile clădirilor, parcurile, străzile pe care a călătorit, ceea ce înseamnă că a avut imagini recurente.

 

Toate aceste forme ale vizualizării, prezentate pe scurt după datele expuse de cei doi autori, deşi s-au succedat ca elemente clar definite şi distinctive, au totuşi, doar un rol teoretic şi deci, sunt arbitrare. În realitate, memoria, imaginaţia, visele, viziunile, pot fi privite ca un continuum în care unele sau altele predomină la un moment dat.

Se ştie că, de la ochi la aria vizuală, sistemul cerebral funcţionează mai mult ca un computer. Eccles (neuropsiholog englez) postulează că “memoria vizuală poate fi un model neuronal sau o engramă pregătită pentru a fi reluată într-un input apropiat”.

Se vorbeşte tot mai mult  despre diferenţierea funcţională a celor două emisfere cerebrale.  Emisfera stângă controlează partea dreaptă a corpului şi este predominant implicată în gândirea logică, analitică, mai ales în funcţiile verbale şi matematică, iar emisfera dreaptă, controlează partea stângă a corpului şi este responsabilă mai ales în orientarea în spaţiu, ea structurează imaginea corporală, susţine eforturile artistice şi recunoaşterea figurilor. Ornstein consideră că funcţiile emisferei drepte, până acum pe nedrept neglijate, pot fi stimulate printr-un antrenament conştient şi perseverent.

Urmarea cea mai interesantă a ultimelor cercetări în domeniu este schimbarea totală a opiniei asupra “excelenţei” emisferei stângi a creierului. Emisfera dreaptă are predominantă capacitatea de a percepe sintetic structura lucrurilor fără a le analiza concret, asimilând toate componentele odată, într-un ansamblu, figură, Gestalt. Nebes a descoperit că emisfera dreaptă are o memorie mai bună asupra apariţiei şi derulării evenimentelor, de a recunoaşte obiectele familiare dintr-un tablou general de date şi este mai performantă în perceperea unor forme globale, pornind de la elemente disparate, văzute sau simţite în mână.

 Gesturile care cer o anumită precizie şi o adaptare momentană, sunt realizate corect şi rapid pe emisfera dreaptă  faţă de emisfera stângă care trebuie mai întâi să “înţeleagă” fără a vedea sau a acţiona. Emisfera dreaptă tinde să fie superioară în cazul limbajului metaforic, faţă de perceperea literală, percepe emoţiile şi expresiile faciale sau vocale mai bine decât emisfera stângă; emisfera dreaptă este mai performantă în perceperea asamblării formelor complexe, în timp ce stânga percepe şi recunoaşte. În nici un caz, stilul cognitiv nu este monopolizat complet iar asimetria cerebrală a funcţiilor este privită doar ca o problemă de gradualitate. Creierul ca întreg, conferă  posibilitatea desfăşurării proceselor psihice sau a motivelor conştiinţei pentru care, fiecare emisferă posedă capacităţi şi preferinţe bine delimitate.

Ornstein propune unele metode de vizualizare a figurilor geometrice care pot antrena emisfera dreaptă. Acestea ar da  posibilitatea subiectului să se concentreze, dezvoltându-şi în acelaşi timp calităţile intuitive. El consideră  că atunci când emisfera dreaptă sau modelul intuitiv este dezvoltat, rezultă deautomatizarea - eliberarea de energie din interiorul corpului, controlul de sine şi un nivel mai ridicat de conştientizare.

Bibliografie:

Assagioli R. - Transpersonal Development. The Dimensions Beyond 
Psychosynthesis, Aqarian/Thorson, 1991
Evola, I. - Yoga secretă a puterilor divine, Ed. Deceneu, Bucureşti,1995
Grigore, Marinela, Trandafir C., Ştiinţa conştiinţei, Curs teoretic şi 
practic de parapsihologie, Ed. Sophia, Bucureşti, 2001
Marcuse, H., One-Dimensional Man, în Studies in the Ideology of Advanced 
Industrial Society, Boston, Beacon Press, 1964
Samuels, Nancy şi Mike, Seeing With the Mind's Eye - The History, 
techniques and Uses of Visualisation, Random House, 1975
Shames, R., Stern, C., Healing With Mind Power, Rodale Press, 1978

PRECIZARE:
Materialele prezentate in acest buletin pot fi reproduse numai cu acordul scris al ARPT.

"Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală"

Preşedinte:
Prof.univ.dr Ion Mânzat
marion@home.ro

Adresa pentru corespondenţă:
OP. 42, CP. 12, Bucureşti

Contact:
Psiholog Ovidiu Brazdău
Tel: 325 00 34, 0722 28 88 03

E-mail: arpt@home.ro
Web site: http://www.arpt.home.ro

Cod fiscal nr. 14098147
Cont nr. 2511.1-1900.1/ROL
BCR, Sucursala Doamnei, Bucureşti