Cod ISSN: 1583-2058

 

FUNDAMENTELE TEORETICE ŞI PRACTICE ALE PSIHOLOGIEI TRANSPERSONALE
 

Autor: Dr. STANISLAV GROF 

 

Cuvinte cheie: psihologie, spiritualitate, perinatal, conştiinţă, experienţe transpersonale. 

 

Copyright © : Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală, 2003

Dr. Stanislav Grof este medic psihiatru, fiind unul dintre principalii fondatori ai psihologiei transpersonale. A scris peste 20 de lucrări importante în domeniu în care explorează formele neobişnuite de conştiinţă. Este descoperitorul "matricilor perinatale"  - faze de dezvoltare intrauterină care influenţează dezvoltarea omului după naştere. A realizat cercetări ştiinţifice privind efectele drogurilor asupra minţii umane şi posibilitatea de utilizare a substanţelor psihoactive în psihoterapie

A realizat o metodologie de abordare şi rezolvare a "urgenţelor spirituale"  (situaţii de criză spirituală, care pot apare în urma unor experienţe spirituale foarte intense). Este fondatorul tehnicii de respiraţie holotropică, utilizată de zeci de mii de persoane pentru dezvoltare personală, autocunoştere şi purificare mentală şi fizică (primul workshop de respiraţie holotropică din România a avut loc  între 21-23 martie 2003).

Ce este psihologia transpersonală?

Psihologia transpersonală este o ramură a psihologiei care recunoaşte şi acceptă spiritualitatea ca pe o dimensiune importantă a sufletului omenesc şi a schemei generale a lucrurilor. De asemenea, studiază şi tratează cu consideraţie întregul spectru al experienţelor umane, inclusiv diferitele niveluri şi zone ale psihismului care devin manifeste sub forma unor stări de conştiinţă modificată. Aici îşi au locul, de pildă, experienţele şi observaţiile specifice meditaţiei şi altor forme de practică spirituală sistematică, extazele mistice spontane, crizele psihospirituale ("urgenţele spirituale"), terapia psihedelică, hipnoza, psihoterapia experienţială şi experienţele de moarte clinică (NDE). Mai exact, este vorba de fenomene precum : secvenţe de moarte şi renaştere psihologică; experienţe ale luminii divine; conştiinţă cosmică; identificare mistică cu alţi oameni, cu natura şi cu întregul univers; întâlniri cu fiinţe arhetipale; vizite pe tărâmurile mitice; experienţe karmice, forme variate de percepţie extrasenzorială (ESP) şi multe altele.

Psihologia transpersonală fiinţează de mai bine de un sfert de secol şi se bucură de o creştere constantă a influenţei şi popularităţii sale. În ultimii cincisprezece ani, orientarea transpersonală s-a extins asupra altor discipline ştiinţifice, inclusiv asupra fizicii cuantice şi relativiste, biologiei, medicinei, antropologiei, artei, ecologiei, politicii şi aşa mai departe. Asociaţia pentru Psihologie Transpersonală (ATP) găzduieşte întruniri anuale în Asilomar, California, iar Asociaţia Transpersonală Internaţională (ITA) se întruneşte regulat în diverse părţi ale lumii. Există universităţi şi alte instituţii de învăţământ care acordă grade academice în psihologie transpersonală, şi multe conferinţe naţionale şi regionale de psihiatrie, psihologie şi antropologie au prezentat simpozioane speciale, dedicate exclusiv perspectivelor psihologiei transpersonale. Multe reviste, ca The Journal of Transpersonal Psychology şi The Re-Vision Journal, sunt specializate în publicarea de articole pe teme transpersonale, iar numărul de cărţi în acest domeniu este de ordinul sutelor numai în Statele Unite.

În ciuda acestei situaţii, mulţi profesionişti refuză să accepte că orientarea transpersonală reprezintă o întreprindere stiinţifică legitimă. Ei o înlătură din start, considerând-o produsul iraţional şi indisciplinat al unui grup de specialişti şi veleitari excentrici, cu orientare mistică, care nu şi-au însuşit nici cele mai elementare principii ale ştiinţei tradiţionale. Principalul motiv al acestor critici îl constituie faptul că descoperirile şi concluziile la care au ajuns disciplinele transpersonale sunt incompatibile cu cele mai elementare presupoziţii ale paradigmei newtoniano-carteziene, şi cu filosofia materialistă care domină ştiinţa occidentală de trei sute de ani încoace.

Totuşi, această atitudine ignoră complet faptul că mulţi dintre pionierii şi reprezentanţii de marcă ai mişcării transpersonale sunt oameni cu pregătire academică solidă şi, de cele mai multe ori, se bucură de merite profesionale impresionante. Ei s-au desprins de cadrul conceptual tradiţional nu pentru că ar ignora cele mai elementare principii ale ştiinţei occidentale, ci pentru că aceste cadre conceptuale fundamentale au eşuat în justificarea şi explicarea atâtor observaţii şi experienţe proprii de primă însemnătate. 

Scopul acestei dizertaţii este să revizuiască dovezile existente şi să arate că orientarea transpersonală poate fi întrutotul justificată din punct de vedere ştiinţific, atât ca sistem teoretic, cât şi ca metodă de abordare a problemelor practice importante. Pentru început voi descrie în termeni foarte generali esenţa subiectelor implicate, ca mai apoi să iau în discuţie de o manieră mai specifică descoperirile din variile zone ale domeniului transpersonal şi provocarea pe care acestea o reprezintă pentru ştiinţa tradiţională. Voi face, totodată, referire la noile perspective care se deschid în momentul în care acceptăm orientarea transpersonală, subliniind speranţele pe care ea le aduce atât în plan personal, cât şi colectiv. 

Punctul critic şi epicentrul controversei privind psihologia transpersonală este natura (sau condiţia ontologică a unui spectru larg de experienţe care survin în diferite forme ale stărilor de conştiinţă modificată, cum ar fi : experienţele de moarte-renaştere, viziunile arhetipale, fenomenele karmice, experienţele de decorporalizare, episoadele de percepţie extrasenzorială, şi multe altele. Existenţa lor este familiară psihiatrilor şi psihologilor, de zeci de ani. Cu toate acestea, ele au fost desconsiderate în trecut, ca produse patologice ale creierului uman, ca manifestări ale bolilor mentale. Principala cauză o constituie faptul că nu pot fi explicate în contextul cadrelor conceptuale ale psihiatriei clasice. În consecinţă, li s-a negat orice valoare heuristică sau terapeutică. Interesul principal al psihiatrilor a constat în găsirea unor mijloace eficiente de a le suprima atunci când apar.

Studiul aprofundat al stărilor de conştiinţă modificată a dovedit că această poziţie nu are temei. El relevă faptul că aceste experienţe nu sunt produse dezordonate ale patologiei cerebrale, ci reprezintă manifestări naturale şi autentice ale psihodinamicii. Existenţa lor demonstrează în mod clar că trebuie să ne revizuim radical ideile despre natura şi dimensiunile conştiinţei omeneşti, astfel ca harta fenomenelor psihice întocmită de noi în mod curent să capete o configuraţie vastă. Modelul tradiţional al psihicului, utilizat în psihiatria academică, se limitează la biografia postnatală şi la inconştientul personal aşa cum l-a descris Sigmund Freud. 

 

Matrici perinatale şi domenii transpersonale

În decursul propriului meu efort de cartografiere a teritoriilor noi ale inconştientului, găsesc necesar a adăuga două mari domenii transbiografice; mă refer la ele sub denumirea de domenii perinatale şi domenii transpersonale. 

Domeniul perinatal îşi derivă numele din faptul că majoritatea oamenilor asociază experienţele de la acest nivel cu retrăirea momentului naşterii lor biologice (prefixul grecesc "peri" - înseamnă "în jurul" sau "lângă" iar rădăcina latinească natalis se traduce prin "referitor la naştere"). Evenimentul naşterii reprezintă un pericol potenţial sau actual pentru viaţă, care dă seama de faptul că experienţele perinatale reprezintă strania combinaţie dintre o profundă întâlnire cu moartea şi o luptă hotărâtă pentru a se naşte şi a fi liber. Emoţiile şi senzaţiile fizice implicate sunt extrem de puternice, ajungând deseori cu mult mai departe decât şi-ar fi putut subiectul imagina anterior.

Faptul că experienţele perinatale transcend toate limitele individuale, le transformă într-o punte naturală între zona personală şi domeniul transpersonal despre care vom vorbi mai târziu. Pe de o parte, astfel de experienţe conţin multe amintiri legate de aspecte diferite ale procesului naşterii, ca presiuni, dureri fizice, sufocare, strangulare cu cordonul ombilical sau mirosul de anestezic; pe de altă parte, ele se deschid în interiorul tărâmurilor istorice şi arhetipale ale inconştientului colectiv aşa cum au fost descrise de C.G. Jung. Această situaţie adaugă procesului perinatal elemente precum experienţe rasiale, colective, karmice şi filogenetice şi, de asemenea, o amplă imagistică arhetipală de natură mitologică.

 

Matricile perinatale

 

Pentru a înţelege importanţa dinamicii perinatale, este necesar să realizăm că, în momentul naşterii biologice, fătul se naşte din punct de vedere anatomic, dar nu emoţional. În timp ce nou născutul este eliberat de contracţiile mecanice ale canalului naşterii, el sau ea poartă încă, la nivel celular, amintirea experienţei agonizante şi o cantitate imensă de emoţii şi energii fizice reprimate. Acestea au apărut în decursul lungilor ore ale travaliului şi nu au putut fi prelucrate în mod adecvat, deoarece nu a existat o descărcare a excesului spre periferie.

Dacă persoana nu are posibilitatea să participe la o serie de ritualuri puternice, dacă nu se supune unei terapii experienţiale sistematice sau nu trăieşte un episod spontan de NOSC (non-ordinary state of consciousnes - stare neobişnuită de conştiinţă), această situaţie nu se rezolvă şi persistă pentru tot restul vieţii individului, fie el bărbat sau femeie. Rezervorul perinatal al emoţiilor şi senzaţiilor fizice dificile reprezintă o potenţială sursă importantă a unei viitoare psihopatologii, cât şi a unei strategii de viaţă nesatisfăcătoare şi lipsite de autenticitate. Ea conduce la urmărirea asiduă şi liniară a unor interese (aşa numita viaţă "de ocnaş" ) care pot fi lesne recunoscute drept surogate ale gestalt-ului incomplet al naşterii. Acest depozit inconştient de experienţe supraîncărcate emoţional pare, de asemenea, să despartă individul de miezul său spiritual lăuntric.

Activarea acestui nivel al inconştientului în NOSC, are drept rezultat secvenţe ale morţii şi renaşterii psihospirituale. Aceasta implică nu doar experimentarea, asimilarea şi integrarea pe deplin conştientă a traumei naşterii, ci şi conectarea la resursele spirituale ale domeniului transpersonal. Simbolismul specific al acestor experienţe provine din inconştientul colectiv Jungian, nu din băncile de memorie individuală şi poate fi, prin urmare, extras din orice tradiţie spirituală a lumii, cu totul independent de originea rasială, culturală şi religioasă a subiectului. Pentru cineva care s-a conectat la acest domeniu experienţial, spiritualitatea nu este o chestiune de credinţă sau de interpretare a lumii, ci o cunoaştere profundă.

Oamenii care deţin experienţe de acest gen se deschid spiritualităţii proprii ramurilor mistice ale marilor religii sau ordinelor monastice ale acestora, dar nu în formele lor predominante. Dacă experienţele îmbracă forma devoţiunii creştine, subiectul se va simţi probabil, mai aproape de Sf. Teresa din Avila sau de Sf. Ioan al Crucii, de Meister Eckhart sau Sf. Hildegarde de Bingen, dar nu va dezvolta un respect deosebit faţă de ierarhia Vaticanului, edicte ale papilor, cruciade sau acte ale Inchiziţiei. O experienţă islamică de acest tip va apropia subiectul de învăţăturile diferitelor ordine sufite, nu de Khomeini, Sadam Hussein sau de conceptul de jihad sau de Război Sfânt împotriva necredincioşilor. O varietate iudaică a acestui gen de experienţă îl va pune pe individ în legătură cu una din tradiţiile hasidice sau kabalistice şi nu cu iudaismul sau sionismul fundamentalist, etc. Spiritualitatea este cea universală, atotcuprinzătoare şi întemeiată pe experienţa directă, mai degrabă decât pe dogmă sau pe scripturi.

Observaţiile desprinse din studiul stărilor de conştiinţă modificată confirmă ideile lui C.G. Jung referitor la spiritualitate. Conform teoriei sale, experienţele de la nivelele mai profunde ale psihicului (perinatale şi transpersonale, după propria mea terminologie) au o anumită calitate căreia Jung îi spune "numinozitate" (după Rudolf Otto). Subiecţii cu astfel de experienţe simt că se află în faţa unei dimensiuni sacre, sfinte, radical diferite de viaţa cotidiană, aparţinând unei realităţi de ordin superior. Acest termen este relativ neutru, în consecinţă preferabil altora precum : "religios", "mistic", "magic", "sfânt", "sacru", "ocult" şi altele, care au fost deseori utilizaţi incorect şi care pot induce uşor în eroare. 

Experienţele spirituale directe apar în două forme diferite. Prima dintre acestea, experienţa imanenţei divinului, implică o percepţie subtilă dar profundă a realităţii cotidiene. O persoană având această formă de experienţă spirituală priveşte oamenii, animalele şi obiectele neînsufleţite din mediul înconjurător ca manifestări ale aceluiaşi câmp unificat de energie cosmică creativă, şi graniţele dintre acestea ca iluzorii şi ireale. Aceasta este experienţa naturii ca dumnezeu, deus sive natura, despre care filosofa Baruch Spinoza. Folosind o analogie cu ecranul televizorului, situaţia ar fi putea fi asemuită unei imagini alb-negru care începe, brusc, să capete culoare. 
Vechiul mod de a percepe lumea rămâne în mare parte acelaşi, dar suferă o transformare radicală datorită noii dimensiuni care i se alătură. 

Cea de a doua formă, experienţa transcendenţei divinului, implică apariţia fiinţelor şi a tărâmurilor arhetipale ale realităţii care sunt, de obicei, transfenomenale, ceea ce înseamnă că sunt inaccesibile percepţiei în starea obişnuită a conştiinţei. Ele par să se desfăşoare sau să se "explice" - împrumutând o expresie a lui David Bohm - de pe un alt nivel sau ordin al realităţii. Aceste două tipuri de experienţă reprezintă sursa de inspiraţie pentru întemeietorii de religii, pentru sfinţi, profeţi şi practicanţi ai disciplinelor spirituale. Această formă a spiritualităţii este, de regulă, frecvent întâlnită în contextul procesului moarte-renaştere, dar pe de altă parte, îşi găseşte expresia deplină în legătură cu nivelul transpersonal al psihicului, unde astfel de experienţe apar independent de elementele perinatale.

Termenul de "transpersonal" înseamnă, exact - care se află sau care trece dincolo de personal. Experienţele care iau naştere pe această treaptă implică transcenderea graniţelor obişnuite ale individului (corpul şi personalitatea lui sau a ei) şi a limitelor specifice spaţiului tridimensional şi timpului liniar, care ne restrâng perceperea lumii atunci când suntem în starea obişnuită a conştiinţei. Experienţele transpersonale sunt cel mai bine definite prin descrierea, în primul rând, a modului obişnuit în care experimentăm propria noastră fiinţă şi lumea în care trăim - felul în care trebuie să ne experimentăm pe noi înşine şi mediul înconjurător astfel încât să trecem drept persoane "normale" potrivit standardelor culturii noastre şi modelului newtoniano-cartezian al psihiatriei.

În starea conştientă obişnuită sau "normală", ne experimentăm pe noi înşine ca obiecte newtoniene a căror existenţă se desfăşoară în interiorul propriului înveliş corporal. Scriitorul şi filosoful american Alan Watts s-a referit la această experienţă a sinelui ca identificare cu "eul incapsulat în piele". Perceperea, de către noi, a mediului înconjurător este restricţionată de limitele fiziologice ale organelor noastre de simţ şi de caracteristicile fizice ambientale.
Noi nu putem vedea obiecte separate de noi printr-un zid gros, vapoare aflate dincolo de orizont sau cealaltă parte a Lunii. Dacă suntem în Praga, nu putem auzi despre ce discută prietenii noştri în San Francisco. Nu putem simţi moliciunea blănii de miel decât dacă suprafaţa corpului nostru vine în contact cu ea. Mai mult, noi nu putem experimenta foarte intens şi cu toate simţurile decât acele evenimente care au loc în clipa de faţă. Putem rememora trecutul şi anticipa evenimente viitoare sau putem fantaza în legătură cu ele; dar acestea nu sunt decât experienţe diverse rezultate din perceperea imediată şi directă a momentului prezent. Cu toate acestea, în stările transpersonale ale conştiinţei, nici una dintre aceste limitări nu este absolută.; oricare dintre ele poate fi depăşită.

 

Experienţele transpersonale

 

Experienţele transpersonale pot fi împărţite în trei mari categorii. Cea dintâi categorie implică în primul rând, transcenderea barierelor uzuale ale spaţiului, sau a limitelor eului încapsulat. Aici intră experienţele de contopire cu o altă persoană într-o stare care-ar putea fi denumită "unitate duală", asumarea identităţii altei persoane, identificarea cu conştiinţa unui întreg grup de indivizi (de exemplu, cu toate mamele din lume, cu toată populaţia Indiei, sau cu toţi locuitorii lagărelor de concentrare), sau chiar fenomenul conştiinţei extinse care pare să cuprindă întreaga umanitate. Experienţe de acest gen au fost descrise frecvent în literatura spirituală a lumii.

În chip similar, o persoană poate să depăşească limitele experienţei specific umane şi să se identifice cu conştiinţa diferitelor animale, plante sau chiar cu o formă de conştiinţă care pare să fie asociată cu obiectele şi procesele anorganice. La capătul extrem, este posibilă conştientizarea întregii biosfere, a planetei sau a întregului univers material. Oricât de incredibile şi absurde pot părea unui occidental devotat ştiinţei newtoniano-carteziene, aceste experienţe sugerează că tot ceea ce experimentăm, ca obiect, în starea obişnuită de conştienţă, în stările excepţionale are drept corespondent o reprezentare subiectivă. Este ca şi cum tot ce există în acest univers are un dublu aspect- obiectiv şi subiectiv, aşa cum postulează marile filosofii spirituale ale Orientului (e.g. în hinduism, tot ce există este văzut ca manifestare a lui Brahma, sau ca transformare a lui Tao, în taoism). 

Cea de a doua categorie de experienţe transpersonale se caracterizează, în primul rând, prin depăşirea frontierelor mai degrabă temporale, decât spaţiale, prin transcenderea timpului linear. Am discutat deja, despre posibilitatea retrăirii intense a amintirilor importante din copilărie şi a traumei naşterii. Aceste regresii în trecut pot merge şi mai departe, până la a include amintiri autentice din stadiile fetale şi embrionare ale vieţii intrauterine. Nu este deloc neobişnuit chiar, a experimenta, la nivel de conştiinţă celulară, identificarea deplină cu spermatozoidul şi ovulul în momentul concepţiei. Dar regresia nu se opreşte aici şi este posibil ca cineva să experimenteze scene din viaţa strămoşilor săi umani sau necuvântători şi chiar scene care par să provină din inconştientul rasial şi colectiv descris de C. G. Jung. Destul de frecvent, experienţe care se petrec în sânul altor culturi sau perioade istorice se asociază unui sentiment personal de aducere aminte; oamenii povestesc, atunci, de revenirea unor amintiri din vieţi sau încarnări anterioare, care prind viaţă încă o dată. 

În experienţele transpersonale descrise până acum, conţinutul reflectă variile fenomene care există în continuum-ul spaţiu-timp. Ele implică elemente ale realităţii familiare, cotidiene, - alţi oameni, animale, plante, materii, şi evenimente din trecut. Ceea ce surprinde aici nu este conţinutul acestor experienţe, ci faptul că putem vedea, sau ne putem identifica totalmente, cu ceva de regulă inaccesibil experienţei noastre.

Ştim că în lume există balene gestante, însă n-ar trebui să fim capabili a experimenta în mod real cum este să fii o balenă gestantă. Faptul că odată a existat Revoluţia franceză poate fi acceptat ca ceva de la sine înţeles, însă nu ar trebui să avem experienţa vie de a fi acolo şi de a zăcea, răniţi, pe baricadele Parisului. Ştim că în lume se întâmplă o sumedenie de lucruri în locuri în care nu suntem prezenţi, dar faptul de a experimenta ceva care se întâmplă într-un loc îndepărtat (fără mijlocirea televiziunii prin satelit), este considerat de regulă, imposibil. Putem avea surpriza să descoperim că regnurilor animale şi vegetale inferioare sau naturii anorganice le este de asemenea, caracteristică o conştiinţă. 

În orice caz, cea de a treia categorie de experienţe transpersonale este şi mai stranie; aici, conştiinţa pare să se extindă spre tărâmuri şi dimensiuni pe care cultura industrială a Occidentului le consideră ireale. Aici îşi au locul numeroasele viziuni ale fiinţelor arhetipale şi ale peisajelor din mitologie, întâlniri şi chiar identificări cu zeităţi şi demoni ai diferitelor culturi, precum şi comunicări cu fiinţe dezîncarnate, ghizi spirituali, entităţi supraomeneşti, extratereştri şi locuitori ai universurilor paralele. Se adaugă acestei categorii exemplele de viziuni ale simbolurilor universale şi înţelegerea lor intuitivă, cum ar fi crucea, crucea Nilului sau ankh, svastica, pentaclul, staua în şase colţuri sau semnul yin-yang.

În cursul expansiunii sale îndepărtate, conştiinţa individuală se poate contopi cu conştiinţa universală sau Mintea universală, cunoscută sub diferite nume - Brahman, Buddha, Christul Cosmic, Kether, Allah, Tao, Marele Spirit, şi multe altele. Ultimul prag al acestor experienţe constă în identificarea cu Vidul Supra şi Metacosmic, misteriosul gol sau nimic primordial conştient de sine şi leagăn al întregii existenţe. Nu conţine nimic concret şi totuşi conţine, latent, tot ce există, în stadiu de germene.

Experienţele transpersonale au multe caracteristici stranii care spulberă cele mai înrădăcinate presupoziţii metafizice ale paradigmei newtoniano-carteziene şi ale concepţiei îmbrăţişate de lumea materialistă. Cercetătorii care au studiat sau/şi au experimentat personal aceste fenomene fascinante, realizează că încercările ştiinţei predominante de a le expedia ca produse lipsite de valoare ale imaginaţiei omeneşti sau ca halucinaţii- efecte haotice ale proceselor patologice din creier-, sunt naive şi inadecvate. Orice studiu nepărtinitor asupra domeniului psihic trebuie să ajungă la concluzia că observaţiile reprezintă o provocare incomodă, nu doar pentru psihiatrie şi psihologie, ci pentru întreaga filosofie a ştiinţei vestice.

Deşi experienţele transpersonale survin în timpul procesului de explorare profundă a eului individual, ele nu pot fi, totuşi, interpretate pur şi simplu ca fenomene intrapsihice în sensul convenţional al termenului. Pe de o parte, ele apar în acelaşi continuum experienţial ca episoadele biografice şi perinatale, izvorând astfel, din lăuntrul propriului psihic. Pe de altă parte, ele par să penetreze direct, fără medierea simţurilor, în surse de informaţie care se află clar cu mult dincolo de posibilităţile de acces ale individului. Undeva, la nivelul perinatal al psihicului pare să se producă un declic ciudat, şi ceea ce era, până în acest punct, o plonjare în profunzimile intrapsihice devine o experimentare a marelui univers prin mijloace extrasenzoriale. Unii oameni au comparat acest fenomen cu "banda experienţială a lui Moebius", deoarece este imposibil să se mai deosebească ce se află în interior de ceea ce se află în exterior. 

Aceste observaţii indică două moduri radical diferite în care putem obţine informaţii despre univers: în afară de posibilitatea convenţională de a ne informa prin intermediul percepţiei senzoriale şi prin analizarea şi sintetizarea datelor, putem descoperi, de asemenea, feluritele aspecte ale lumii, identificându-ne cu acestea într-o stare de conştiinţă expansionată.
Fiecare dintre noi apare, astfel, ca un microcosm care conţine, holografic, informaţia despre macrocosm. În tradiţiile mistice, lucrul acesta era exprimat prin aforisme de genul : "cum este sus, aşa şi este şi jos" sau "cum este înăuntru, aşa este şi în afară". 

Relatările subiecţilor care au experimentat episoade ale stadiului embrionar, ale momentului concepţiei şi elemente de conştiinţă specifice celulei, ţesutului şi organului, abundă în analize de mare fineţe, corecte din punct de vedere medical, ale aspectelor anatomice, fiziologice şi biochimice ale proceselor respective.
În chip asemănător, amintiri de natură ancestrală, rasială şi colectivă şi experienţe ale încarnărilor trecute furnizează destul de frecvent detalii privind arhitectura, vestimentaţia, armele, formele de artă, structurile sociale şi practicile religioase şi ritualice ale culturii şi perioadei istorice respective, sau chiar evenimente istorice concrete.

Oameni care au trecut prin experienţe filogenetice sau prin identificarea cu formele de viaţă existente, au descoperit că sunt nu doar neobişnuit de autentice şi de convingătoare, dar adeseori au dobândit, în tot acest timp, cunoştinţe intuitive extraordinare referitor la psihologia şi ethologia animalelor, la obiceiurile specifice sau perioadele reproductive atipice ale acestora. În unele cazuri, fenomenul a fost însoţit de inervaţii musculare arhaice, nespecifice oamenilor, sau chiar de comportamente complexe precum interpretarea unui dans nupţial.

Provocarea filosofică legată de observaţiile deja descrise, întrutotul formidabilă ca atare, este şi mai mult augmentată de faptul că experienţele transpersonale care reflectă cu exactitate lumea materială, apar adeseori intim întreţesute cu alte tipuri de experienţă aparţinând aceluiaşi continuum şi conţinând elemente care nu sunt considerate reale de către lumea industrială occidentală. Aici îşi au locul, de pildă, experienţe cu zeităţi şi demoni ai diferitelor culturi, tărâmuri mitologice ca ceruri sau paradisuri şi secvenţe din basme sau legende.

De exemplu, cineva poate experimenta cerul lui Shiva, paradisul zeului aztec al ploii, Tlaloc, infernul sumerian sau unul din iadurile fierbinţi ale budismului. Este, totodată posibil să comunicăm cu Iisus, să avem o întâlnire cutremurătoare cu zeiţa hindusă Kali, sau să ne identificăm cu Shiva dansatorul. Chiar şi aceste episoade pot oferi noi informaţii precise despre simbolismul religios şi despre motivele mitice pe care persoana implicată nu le cunoştea înainte. Observaţii de acest gen vin în sprijinul ideii lui C. G. Jung, potrivit căreia ne este cu putinţă a dobândi acces nu doar la inconştientul individual freudian, ci şi la inconştientul colectiv care conţine patrimoniul cultural al întregii umanităţi.

A reda în câteva propoziţii concluziile desprinse din observaţiile zilnice efectuate în decursul a peste treizeci şi cinci de ani de studiu asupra stărilor de conştiinţă modificată, şi a face credibilă această afirmaţie, nu constituie o sarcină deloc uşoară. A aştepta ca cele câteva propoziţii să precumpănească asupra concepţiei despre lume, profund impregnată cultural, a acelor cititori care nu sunt familiarizaţi cu dimensiunea transpersonală şi care nu pot lega cele afirmate de mine cu propria lor experienţă, nu este o atitudine realistă. Deşi am avut eu însumi, numeroase experienţe implicând stări de conştiinţă modificată şi ocazia de a-i observa îndeaproape pe alţi oameni, mi-au trebuit ani întregi până să absorb complet impactul acestui şoc cognitiv.

Din motive de spaţiu, nu pot prezenta istorii de caz detaliate, care-ar putea servi la ilustrarea naturii experienţelor transpersonale şi a cunoştinţelor intuitive pe care le oferă. Trebuie să recomand cititorilor care doresc, eventual, să exploreze mai departe acest domeniu, cartea mea "Aventura descoperirii sinelui" (Grof, 1978) în care discut cu lux de amănunte diferitele tipuri de experienţe transpersonale şi dau multe exemple grăitoare de situaţii în care acestea au furnizat informaţii noi neobişnuite în legătură cu varii aspecte ale universului. Aceeaşi carte descrie şi metoda Respiraţiei holotropice, care deschide accesul către zonele perinatale şi transpersonale pentru oricine este interesat să verifice personal observaţiile de mai sus. Informaţii similare despre sesiunile psihedelice pot fi găsite în cartea mea intitulată "Psihoterapia cu LSD" care a fost recent publicată într-o nouă ediţie.

Existenţa şi natura experienţelor transpersonale violează câteva dintre cele mai elementare asumpţii ale ştiinţei mecaniciste. Ele implică noţiuni aparent absurde, ca relativitate şi caracter arbitrar al tuturor graniţelor fizice, conexiuni nelocalizabile în univers, comunicare prin mijloace şi canale necunoscute, memorie fără substrat material, absenţa timpului liniar, sau conştiinţă asociată tuturor organismele vii şi chiar materiei anorganice Multe experienţe transpersonale implică evenimente din microcosm şi macrocosm, teritorii la care nu se poate ajunge în mod normal fără ca simţurile să fie ajutate, sau din perioade istorice care preced originea sistemului solar, formarea planetei Pământ, apariţia organismelor vii, dezvoltarea sistemului nervos, şi ivirea lui homo sapiens.

Cercetarea stărilor excepţionale relevă, astfel, un paradox uimitor privind natura fiinţelor umane. Se demonstrează în mod clar că, în chip misterios şi încă inexplicabil, fiecare dintre noi poartă în sine informaţia privind întregul univers şi întreaga existenţă, că fiecare poate accede experienţial la toate părţile sale şi că, într-un anume sens, individul reprezintă întreaga reţea cosmică, tot atât pe cât el sau ea reprezintă doar un element infinitezimal al ei, o entitate biologică izolată şi insignifiantă. Noua cartografie reflectă acest fapt şi creionează psihicul uman individual ca fiind esenţialmente proporţional cu întregul cosmos şi cu totalitatea existenţei. Oricât de absurdă şi de neplauzibilă ar părea această idee unui om de ştiinţă de formaţie tradiţională, precum şi bunului nostru simţ, ea poate fi relativ uşor reconciliată cu actualele forme revoluţionare ale variilor discipline ştiinţifice, cunoscute de regulă sub numele de noua paradigmă.

 

Bibliografie:

Alexander, F.: "Buddhist Training As Articifial Catatonia". Psychoanalytical Review 18:129, 1931.
Greyson, B. and Flynn, C. P. (Eds.): The Near-Death Experience: Problems, Prospects, Perspectives. Charles C. Thomas, Springfield, IL., 1984.
Grof, S.: LSD Psychotherapy. Hunter House, Pomona, California, 1980.
Grof, S., and Grof, C. 1980. Beyond Death. London: Thames & Hudson, 1982. 
Grof, S.: Beyond the Brain: Birth, Death, and Transcendence in Psychotherapy. State University New York Press, Albany, N.Y., 1985.
Grof, S.: The Adventure of Self-Discovery. State University New York Press, Albany, N.Y.,1988.
Keen, S.: The Faces of the Enemy. Harper and Row, New York, 1986.
Mack, J., E.: Abduction: Human Encounters with Aliens. Charles Scribner's Sons, New York, 1994.
Maslow, A.: Religions, Values, and Peak Experiences. Ohio State University Press, Cleveland, Ohio, 1964.
Mause, L. de: Foundations of Psychohistory. The Psycho-history Press, New York, 1975.
Moody, R.A.: Life After Life. Bantam, New York, 1975.
Perry, J.: The Far side of Madness. Prentice-Hall, Engelwood Clifs, New Jersey, 1974.
Ring, K.: Life at Death: A Scientific Investigation of the Near-Death Experience. Quill, New York,1982.
Ring, K.: Heading Toward Omega: In Search of the Meaning of the Near-Death Experience. Quill, New York, 1985.
Sabom, Michael. Recollections of Death: A Medical Investigation. Harper & Row, New York, 1982.
Sannella, L.: The Kundalini Experience: Psychosis or Transcendence. Integral Publishing, Lower Lake, California, 1987.
Targ, R. and Puthoff, H.: Mind Reach: Scientists Look At Psychic Ability. Delta, New York, 1977.
Tart, C.: "A Psychophysiological Study of Out-of-Body Phenomena". Journal of the Society for Psychical Research 62:3-27, 1968. 
Tart, C.: PSI: Scientific Studies of the Psychic Realm. Dutton, New York, 1977.
Vallée, J.: UFOs in Space: Anatomy of A Phenomenon. Ballantine, New York, 1965.
Wasson, G., Hofmann, A., and Ruck, C.A.P. The Road to Eleusis: Unveiling the Secret of the Mysteries. Harcourt Brace Jovanovich, New York, 1978.

 

TRADUCERE ŞI ADAPTARE

Stefania-Cecilia Stefan

PRECIZARE:
Materialele prezentate în acest buletin pot fi reproduse numai cu acordul scris al ARPT.

"Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală"

Preşedinte:
Prof. univ. dr. Ion Mânzat
marion@home.ro

Adresa pentru corespondenţă:
OP. 42, CP. 12, Bucureşti

Contact:
Psiholog Ovidiu Brazdău
Tel: 0722 28 88 03

E-mail: arpt@home.ro
Web site: http://www.arpt.home.ro

Cod fiscal nr. 14098147
Cont nr. 2511.1-1900.1/ROL
BCR, Sucursala Doamnei, Bucureşti