ISSN: 1583-2058

 

VIAŢA DE DINCOLO - O REALITATE?

 

Autor: IONEL MOHÎRŢĂ

 

Cuvinte cheie: psihotanatologie, Sine, halucinaţie, ADN, bioplasmă.   

 

Copyright © : Asociatia Romana de Psihologie Transpersonala, 2004

Scopul existenţei noastre este acela de a ne conştientiza la nivel cosmic, pentru a atinge desăvârşirea pe care trebuie să o dezvăluim şi celorlalţi. Universul ni se destăinuie, după cum ne pricepem sau nu să-l contemplăm. Este extrem de probabil că legile cele mai subtile şi mai profunde ale vieţii şi ale sorţii oricărui lucru creat sunt înscrise în clar în lumea materială ce ne înconjoară. Materia conţine o energie incalculabilă, este susceptibilă de transformări infinite, resursele-i sunt nebănuite.

Omul poate accede la taine, poate vedea lumina, Eternitatea, poate sesiza legile Energiei, poate să-şi integreze demersului său lăuntric ritmul destinului universal şi poate să aibă o cunoaştere sensibilă a celei de pe urmă convergenţe a forţelor. Ştiinţa stabileşte deja date precise privitoare la timp, spaţiu, creaţie, originea ADN-ului şi existenţa altor dimensiuni decât cele cunoscute. La hotarul dintre mileniul II şi mileniul III, lumea ştiinţifică glorifică pe cel ce şi-a înţeles destinul genetic-omul-, descifrându-şi singur zestrea ereditară, ceea ce nu o mai poate realiza din câte cunoaştem nici o altă fiinţă.

O noua şi infinită realitate, de un nivel superior, începe să se strecoare luminos printre fisurile concepţiilor rigide şi limitate despre cunoaştere. Totuşi oamenii sunt supuşi stresului. Cel mai mare stres la care se supun este incertitudinea. Iar una din marile incertitudini ale vieţii noastre este moartea. Există moarte ? Există ceva dincolo de ea ? Moartea este un sfârşit, o trecere sau un nou început ? Din această incertitudine vine teama de moarte şi încătuşarea noastră. În momentul în care vom dobândi certitudinea existenţei noastre dincolo de moartea fizică, vom fi eliberaţi de teama de moarte, vom fi cu adevărat liberi.

Atât psihologia cât şi fizica cuantică încearcă să dea un răspuns la aceste întrebări tulburătoare. Astăzi psihologia şi-a diversificat orientările teoretice şi metodologice, şi-a extins mult aria problematică. Una din noile ramuri ale sale, psihotanatologia îşi propune să desluşească tainele ce ni se revelează în momentul morţii.

Bazele psihotanatologiei au fost puse în anul 1977 de către Stanislav Grof, întemeietorul de drept al psihologiei transpersonale. În această disciplină accentul cade pe analiza şi prelucrarea relatărilor bolnavilor reanimaţi din moartea clinică. Experienţele trăite cu mare intensitate de către cei în cauză prezintă toate trăsăturile fenomenelor transpersonale realizându-se deseori o transformare a mentalului. Aceste trăiri ale indivizilor după moartea aparentă sunt descrise pentru prima dată de către dr. Raymond Moody în lucrarea ,,Viaţă după viaţă“ scrisă în anul 1975.

Aceste experienţe se desfăşoară în mai multe etape şi constau în :

– incomunicabilitate adică nu se poate descrie exact tot ceea ce se petrece în timpul morţii.  

– diagnosticul morţii ce constă în descrierea amănunţită de către muribund a dialogului personalului medical din jurul său în timpul morţii.

– sentimentul de calm şi pace descris ca o senzaţie de plutire într-un spaţiu obscur.

– senzaţii auditive prezentate ca un fel de zgomot de sonerie sau un fel de muzică.

– autoscopia sau detaşarea propriului Eu de corpul fizic pentru a privi ambientul în care se află plasat.

– percepţia trecerii printr-un tunel sau atragerea cu mare rapiditate într-un spaţiu cilindric obscur.

– atemporalitatea sau cu alte cuvinte timpul nu figurează ca o componentă care să fi putut fi sesizată în aceste trăiri.

– contacte şi întâlniri sau conştientizarea prezenţei în jur a unor entităţi spirituale.

– percepţia luminii care apare mai întâi ca o lumină pală, pentru ca apoi să crească progresiv, atingând valori extreme ca o radiaţie ,,albă“ sau de o claritate absolută. Ea emană o atracţie irezistibilă, spre care muribundul este antrenat.

– panoramarea vieţii adică derularea filmului întregii vieţi, urmând cronologia derulării evenimentelor din timpul vieţii.

– impresia de cunoaştere integrală, o stare de iluminare ce permite accesul la conştiinţa universală.

– întâlniri cu spirite rătăcite spirite triste, deprimate, prinse parcă într-o capcană.

– pragul morţii (acest prag, care nu a fost depăşit de nici unul dintre cei anchetaţi, este descris ca o întindere de ape, ca o pâclă groasă, ceţoasă, o poartă sau chiar o simplă linie de demarcaţie)

– revenirea.  

 

Contraargumentele la interpretarea acestor trăiri ca o dovadă a existenţei vieţii de apoi au fost :

1– existenţa unui prototip universal de halucinaţie, indiferent de cauze ca oboseală, febră, epilepsie, droguri sau deprivare senzorială.

2– fenomene foarte asemănătoare pot fi obţinute prin electrostimularea lobului temporal în scizura Sylvius sau prin administrarea de Ketamină, Fenciclidină sau LSD.

3– este posibil ca aceste senzaţii să fie produse de descărcări masive de endorfine.

Totuşi aceste contraargumente ( factori medicali) nu pot fi luate în considerare în cazul acestor evenimente. Deşi, toţi pacienţii au fost morţi din punct de vedere clinic, majoritatea nu au avut aceste trăiri. Mai mult decât atât, gravitatea crizelor nu a determinat intensificarea acestor trăiri. Dacă factorii fiziologici puri rezultaţi din anoxia cerebrală au cauzat aceste experienţe la limita morţii, majoritatea pacienţilor ar fi trebuit să prezinte aceste trăiri. De asemenea, medicaţia administrată pacienţilor în timpul resuscitării nu are legătură cu frecvenţa acestor trăiri. Pe de altă parte, este puţin probabil ca factorii psihologici să fie importanţi aici, dacă ne gândim că sentimentul de frică nu a fost asociat cu aceste trăiri.

În urma cercetărilor întreprinse asupra acestui fenomen, teoria şi fondul transcendenţei au fost incluse ca o parte a muncii explicative. Până în prezent s-au acumulat multe elemente ştiinţifice în cunoaşterea mentalului care a fost studiat în relaţie cu conceptele de materie, energie, informaţie, spaţiu, timp şi corp uman. Căutarea unui suport fizic al proceselor mentale implică nivelul cuantic al realităţii. Încă de la începutul secolului trecut oamenii de ştiinţă au încercat prin diferite observaţii şi experimente să afle ce se întâmplă cu câmpul energetic uman în momentul morţii.

Imensul documentar fotografic adunat, asociat într-un număr restrâns de cazuri cu observaţii vizuale, a evidenţiat existenţa mai multor varietăţi de formaţiuni plasmatice luminoase în vecinătatea subiectului recent decedat. Imaginea fiecărei entităţi cu aspect plasmatic a fost redată mereu ca o aglomerare spaţială destul de densă a unei mulţimi de particule foarte fine, activate energetic şi radiind punctiform într-un mod cu totul uniform indiferent de culoarea radiantă şi preluată de peliculele fotosensibile.

Aceste formaţiuni bioplasmatice luminoase surprinse în fotografii proveneau din corpul muribund, din cauza emisiei puternice de biofotoni în aceste condiţii. Dar oare există lumină cantonată în corpul uman şi dacă da care ar fi natura acesteia? În ultimii ani am avut curiozitatea de a afla unde au ajuns cercetările pe plan mondial referitoare la acest subiect atât de controversat şi am realizat o scurtă analiză ce sa concretizat în lucrarea „Vibraţia eternă a sufletului“ – Ed. Enciclopedică, 2003.

Dar să vedem unde sa ajuns până acum.

În anul 1923 biologul rus Alecsandr Gurwitsch demonstrează pe baza unor experimente existenţa unei radiaţii ultraviolete în organismele vii pe care a numit-o radiaţie mitogenetică. În anul 1935 prof.dr.H.S.Burr demonstrează că forma adultă a organismului este generată de câmpuri electromagnetice individuale numite matrice sau scheme energetice. În primele zile de la concepţie aceste câmpuri dau naştere la o formă geometrică tridimensională capabilă de autoorganizare. Torul căci despre el este vorba, este generat printr-o sinusoidă (sinusoida este tipul de undă fundamental în univers) care se roteşte în jurul propriei axe. Această formă tridimensională asemănătoare unui măr îşi datorează capacitatea de a se autoorganiza şi de a-şi păstra forma celor trei „giroscoape“ ale rotaţiei sale inerente : sus-jos, înăuntru-în afară şi de-a curmezişul. Şi asemenea unui giroscop, indiferent cum se mişcă torul, acesta îşi menţine echilibrul. Iată deci, că forma torului este modelul de bază al fluxului energetic pe care îl creează pulsaţia vieţii. Torul ar reprezenta prima formă prin care sufletul se manifestă.

Axa ce străbate torul şi uneşte cei doi poli ai săi este reprezentată de două vârtejuri unite sub forma unei clepsidre. Prin aceste vârtejuri (minigăuri de vierme magnetice) trec fluxurile energo–informaţionale ce ajută la dezvoltarea fractalică a organismului. Aceste minigăuri de vierme magnetice realizează şi comunicarea cu domeniul vacuumului superfluid (conştiinţa colectivă).

Pe de altă parte în primele zile de la concepţie în celula umană îşi fac apariţia anumite organite ce se constituie într-un sistem de integrare a semnalelor care le permit să simtă, să cântărească şi să proceseze un imens număr de semnale din afara şi din interiorul corpului lor şi să ia o decizie proprie. Astfel celula poate măsura variabilele de spaţiu şi timp ca unghiuri, distanţe, curburi sau durate provenite din cantităţile abstracte de la obiectele fizice a mediului lor. Aceste semnale (infraroşii) se transmit mai departe prin intermediul microtubulilor în interiorul nucleului celulei, în ADN. Aici, pe baza acestor semnale iau naştere holograme acustico-optice (unde electroacustice numite solitoni şi raze laser) ce reproduc exact imaginile obiectelor. Se crează astfel o succesiune de holograme responsabile de procesarea informaţiei. ADN-ul se constituie astfel într-un aparat de proiecţie a unei bioholograme, atât la nivel celular cât şi la nivelul organismului ca un tot. Se poate afirma deci că viaţa psihică poate fi localizată în spaţiul în care fluxurile informaţionale ( venite din mediul extern) interferează cu hologramele conservate în structura substanţială : cod molecular, cod senzorial, hormonal, neuronal sau sinaptic-cortical, etc.

Structurile psihice şi conceptuale au deci un caracter dual substanţial-radiant.

În 1991 grupul condus de dr. P.Gariaev de la Institutul de Fizică al Academiei de Ştiinţe din Moscova în articolul ,,Memoria asociativă holografică a sistemelor biologice“ explică pe baza experimentelor efectuate capacitatea ADN-ului de a prezenta anumite efecte vibraţionale în urma cărora ia naştere în vid o nouă structură de câmp numită „Fantoma ADN“. Acelaşi grup de cercetători interpretează persistenţa în timp a acestui câmp de biofotoni prin acumularea microgăurilor de vieme magnetice în apropierea secvenţelor ADN, locaţii unde însăşi structura spaţio-temporală se schimbă rezultând schimbarea structurii hiperspaţiului. Asemenea microgăuri de vierme au fost descoperite la nivelul celulelor corpului nostru, în ADN, demonstrând noi forme a canalelor de comunicare din ADN, mai precis de hipercomunicare (viteze superluminice) unde au loc transportul informaţiilor spaţio-temporale.

Pe de altă parte ştim că împachetarea nucleosomilor capătă o structură de solenoid pentru a realiza o condensare majoră a nucleotidelor de ADN.

Prin analogie cu câmpul magnetic al unui solenoid, care îşi menţine prezenţa un interval de timp şi după întreruperea curentului electric care l-a generat – şi câmpul emis de solenoidul ADN, poate să continue a persista dupa destrămarea materiei ADN (la 72 de ore de la deces aparatul cromozomial dispare). Dacă timpul este relativ lung şi cum ştim că există o specificitate personală a câmpului ADN se poate spune că după moartea omului continuă să persiste în spaţiu, câmpul său ADN, capabil în anumite condiţii, să acţioneze asupra altor oameni. Este foarte probabil ca acest câmp să se regăsească în formaţiunile plasmatice luminoase observate în fotografii. Acest câmp poate reprezenta hologramele acustico-optice capabile de autoorganizare şi procesare a informaţiei ce se constituie în sfere luminoase.

Aceste sfere luminoase ( clustere fractale) se pot deplasa prin găurile de vierme constatate în atmosfera terestră, găuri ce fac legătura cu alt univers. Aceasta ar putea reprezenta calea sufletului. Misticii din toate timpurile au considerat principiile fundamentale ale creaţiei a fi lumina şi sunetul. Astăzi ştiinţa tinde să valideze această intuiţie spirituală printr-o nouă concepţie asupra realităţii. 

Bibliografie

Albrecht-Buehler, G. - Surface extensions of 3T3 cells towards distant infrared light sources. Journal of Cell Biology, 114, 493-502, 1991.

Burr Harold Saxton - Blueprint For Immortality: The Electric Patterns of Life –Neville, Spearman, Londra,1972.

Constantinescu P., Sinergia Informaţia şi Geneza Sistemelor, Ed.Tehnică, Bucureşti, 1990.

Dermengiu D.- Patologie medico-legală - Ed.Viaţa medicală românească, 2002.

Dmitriev A.N.- Planetophysical state of the earth and life- IICA Transaction, Volume 4, 1997.

Gariaev P.- Holographic Associative Memory of Biological Systems, Proceedings SPIE, The International Society for Optical Engineering. Optical Memory and Neural Networks v.1621,pp.281-291, SUA, 1991.

Macovschi E.-Confirmarea teoriei biostructurale prin microscopia electronica de inalta tensiune-Ed.Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1981.

Moody R.- Viaţă după viaţă - New York, Bantam Books, 1975.

Popescu I. - Lucrare de doctorat privind  „Contribuţii la studiul tanatocronologiei aspectelor histologice pre şi postmortale prin metode optice şi electronooptice“- UMF Bucureşti,1998.

PRECIZARE:
Materialele prezentate in acest buletin pot fi reproduse numai cu acordul scris al ARPT.

*******************

"Asociatia Romana de Psihologie Transpersonala"

Presedinte:
Prof. univ. dr. Ion Manzat I E-mail

 

Director executiv:

Psiholog Ovidiu Brazdau I E-mail

 

Adresa pentru corespondenta:
OP. 42, CP. 12, Bucuresti

Redactia ARPT I E-mail

Web: http://www.arpt.ro

Cod fiscal nr. 14098147
Cont nr. 2511.1-1900.1/ROL, BCR, Sucursala Doamnei, Bucuresti