Cod ISSN:  1583-2058

 

 

 

IMPORTANŢA SPIRITUALITĂŢII ÎN SĂNĂTATEA MENTALĂ

 

 

Interviu cu prof. univ. dr. DAVID LUKOFF

 

Cuvinte cheie: urgenţe spirituale, DSM IV, tratament medical, psihoterapie, meditaţie, religie.

 

Copyright (c): Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală , 2002

 

 

Dr. David Lukoff este co-preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihologie Transpersonală, profesor de psihologie şi decan al Facultăţii de Psihologie Saybrook din San Francisco. Este autorul a peste 50 de articole privind aspectele spirituale şi sănătatea mentală. A introdus în DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual IV – editat de Asociaţia Psihiatrilor Americani) categoria „probleme spirituale sau religioase”, susţinând conferinţe internaţionale privind spiritualitatea în sănătatea mentală şi bolile psihice.

Este membru în Comitetul Director al Societăţii Internaţionale de Sănătate Mentală, fiind în acelaşi timp membru în Comitetul redacţional al „Jurnalului Psihologiei Umaniste” şi al „Jurnalului de Psihologie Transpersonală” din SUA. Se ocupă de promovarea psihologiei transpersonale prin Internet, organizând un ghid al Internet-ului transpersonal (http://www.internetguides.com), precum şi un centru de resurse pentru urgenţe spirituale. (Spiritual Emergency Resource Center – http://www.spiritual-emergency.com ).

 

Întrebare: În psihologie a apărut un nou termen care descrie o situaţie pe care medicina tradiţională o tratează de secole, dar care în cultura noastră abia acum începe să fie recunoscut. Termenul este „urgenţă spirituală” (în engleză: „spiritual emergency”). Ce înseamnă acesta?

 

Dr. David Lukoff: Urgenţele spirituale sunt situaţii de criză în timpul cărora procesul evoluţiei şi schimbării psiho-spirituale devine haotic şi copleşitor. Persoanele care trăiesc astfel de momente intră dintr-o dată şi în mod dramatic pe noi tărâmuri de experienţă mistică şi spirituală. Ei pot deveni temători şi confuzi, având dificultăţi în a se descurca în activităţile cotidiene, la serviciu şi în relaţiile inter-personale.

Uneori astfel de experienţe rezultă dintr-o implicare intensă în practici spirituale, precum meditaţie sau yoga. În occident, legătura dintre practicile spirituale şi problemele psihologice a fost observată prima data in urmă cu 50 de ani de către psihiatrul italian Roberto Assagioli, cunoscut în principal ca fondator al psihosintezei. El a descris situaţii în care unele persoane pot avea tendinţe de grandomanie şi aroganţă ca rezultat al unor experienţe spirituale intense. Însă maeştrii din tradiţiile orientale cunoşteau şi au scris despre aceasta încă de acum câteva secole.  Un termen utilizat în tradiţia Zen care se referă la acest tip de capcană pe calea spirituală este „duhoarea iluminării”.

Psihiatrul Stanislav Grof şi Christina, soţia lui, au inventat termenul „urgenţă spirituală” şi au fondat în 1980 Asociaţia pentru Urgenţe Spirituale (Spiritual Emergency Network), în scopul sprijinirii terapeuţilor care întâlneau la pacienţi probleme psihice asociate cu practici spirituale şi experienţe spirituale spontane.

În esenţă trezirea spirituală este un proces tumultuos, dar nu este un semn de boală mentală. O cercetare recentă a arătat că experienţele mistice nu sunt considerate patologice de către marea majoritate a terapeuţilor din SUA, aceasta fiind o schimbare majoră faţă de perspectiva lui S. Freud sau A. Ellis, şi alţi teoreticieni importanţi din psihologie care considerau experienţele religioase ca fiind  patologice. Experienţele mistice pot fi copleşitoare şi destructive, dar o dată integrate conduc la o transformare pozitivă a sănătăţii, a armoniei interioare, precum şi a relaţiilor inter-personale. Dr. Allen Bergin, psiholog şi autor al câtorva cărţi privind spiritualitatea în psihoterapie, a descris puterea unor astfel de urgenţe spirituale ca fiind un echivalent mental al energiei nucleare. Aceste experienţe au o extraordinară putere vindecătoare pentru individ şi chiar pentru societate, însă pot fi şi destructive dacă nu sunt canalizate în mod corect.

Am descris câteva cazuri de persoane care au trăit astfel de experienţe spirituale copleşitoare şi au fost spitalizaţi şi trataţi timp de câteva luni. Mai târziu a devenit clar că era vorba de experienţe pozitive cu mare putere de transformare. Am face un mare bine acestor persoane dacă le-am crea un mediu terapeutic securizant, pentru a le permite să traverseze mai uşor aceste experienţe.  În lucrarea „Sfinţi şi nebuni” dr. Russell Shorto descrie o parte din activitatea mea cu pacienţi cu urgenţe spirituale, în ultimii 20 de ani, oferind şi o serie de dovezi pentru importanţa unor astfel de schimbări.

Pentru a vă crea o imagine mai clară legată de activitatea mea este util de ştiut că în 1971 am trecut şi eu printr-o astfel de experienţă, determinată de prima mea experienţă cu LSD. Am trăit atunci 2 luni convins că eram reîncarnarea lui Buddha şi Christos, scriind chiar o carte sfântă de 47 de pagini pentru a unifica lumea în noua religie universală pe care aş fi vrut să o creez. La vremea respectivă mi s-a părut o idee bună.

Din fericire nu am fost spitalizat şi nu am luat nici medicamente. Prietenii mei mi-au oferit un adăpost şi mâncare şi şi-au petrecut timpul vorbind cu mine. Sunt recunoscător că mi s-a permis astfel să traversez întreaga experienţă. A fost o experienţă fundamentală a vieţii mele, care m-a orientat către călătoria spirituală. Aveam nevoie să înţeleg ce s-a întâmplat cu mine. Cum a putut un tânăr băiat (aveam 23 de ani în acel moment) să creadă despre el că este Buddha şi Christos? Am început o analiză de tip jungian, am citi cărţi în domeniu, am ascultat casetele lui Joseph Campbell şi am frecventat multe din workshop-urile sale pentru a reuşi să înţeleg experienţa prin care am trecut. Am lucrat de asemenea cu şamani americani care m-au ajutat să integrez această experienţă şi să controlez intrarea şi ieşirea din astfel de stări extatice.

Am absolvit şi psihologia, şi am devenit psiholog, dar tot nu m-a ajutat în înţelegerea experienţei mele. La acea vreme psihologia era un discurs despre psihopatologie. Am aflat atunci că experienţa mea ar fi fost diagnosticată ca schizofrenie, conform DSM II, existent la acea vreme. În DSM IV aceasta ar putea fi catalogată şi ca o tulburare psihotică indusă de halucinogene, dar eu o consider ca fiind trezirea mea spirituală. Desigur, cele două interpretări diferite conduc la metode de tratament diferenţiate.

 

Î: Reprezentanţi ai religiei hinduse au scris multe cărţi despre această stare, în legătură cu energia kundalini. Ce credeţi despre perspectiva lor?

 

Dr. David Lukoff:  Trezirea lui kundalini este probabil tipul cel mai comun de urgenţă spirituală care apare în practica clinică. Revista Asociaţiei pentru Urgenţe Spirituale a publicat o statistică în care arată că 24% dintre solicitările primite se referă la experienţe de trezire a lui kundalini. În tradiţia hindusă, kundalini este considerată o energie spirituală aflată în stare latentă la baza coloanei vertebrale. Când se trezeşte ea urcă de-a lungul coloanei vertebrale, deschizând centrii de forţă situaţi în această regiune, de la osul sacru, până în creştetul capului. Deschiderea chakrelor este însoţită de extinderea conştiinţei.  Persoanele care nu sunt pregătite pentru această experienţă devin dezorientate, acuzând o serie de  simptome. Maeştrii spirituali ştiu însă cum să abordeze aceste probleme.

 

Î.: Ce alte culturi au o literatură şi prescriu tratamente pentru situaţiile de criză spirituală?

 

Dr. David Lukoff:: : Multe culturi din Orient sau America consideră că situaţiile de criză spirituală ca fiind o experienţă obişnuită, însă în culturile occidentale ale industrializării astfel de experienţe sunt ceva neobişnuit şi pot conduce la diagnostice precum tulburări psihotice sau disociative. Mircea Eliade, marele profesor de religie comparată, descrie cum aşa-zise episoade psihotice pot de multe ori servi ca o etapă de început pentru o persoană care urmează calea şamanismului.  În studiul său referitor la şamanism el aduce în atenţia occidentului această modalitate terapeutică vitală: „viitorul şaman îşi asumă uneori riscul de a fi considerat drept nebun….Dar nebunia sa îndeplineşte o funcţie mistică”. În culturile şamanice astfel de crize sunt interpretate ca fiind un indicator pentru calea spirituală a şamanului, şi nu un semn de tulburare mentală.

 

Î.: Considerând situaţiile de criză spirituală ca fiind patologice şi nu o trezire spirituală, a avut societatea noastră mult de suferit?

 

Dr. David Lukoff: Unii oameni care au astfel de experienţe sunt viitori poeţi, vizionari sau chiar lideri sociali. Dr. Kay Redfield Jamison, profesor de psihiatrie la Universitatea John Hopkins a condus o cercetare arătând conexiunile între creativitatea înaltă şi tulburările bipolare. În calitate de membru marcant al proiectului Genomul Uman, ea a avertizat că încercările de a eradica tulburările bipolare pot avea efecte negative pe termen lung, deoarece sunt în strânsă legătură cu creativitatea şi leadership-ul.

 

Î.: Aţi fost implicat în recunoaşterea urgenţelor spirituale în cadrul DSM IV, astfel că ele pot fi acum diagnosticate şi tratate. Puteţi să ne detaliaţi cum aţi reuşit?

 

Dr. David Lukoff: Mi-am început activitatea lucrând în Asociaţia pentru Urgenţe Spirituale în 1980, iar această idee s-a născut din dorinţa de a mări competenţa psihiatrilor şi psihologilor care se confruntau cu problemele spirituale ale pacienţilor. În 1990 Francis Lu, profesor de psihiatrie la Universitatea California din San Francisco, psihiatrul Robert Turner şi eu, ne-am asumat sarcina de a introduce o nouă categorie de diagnostic pentru problemele legate de crize spirituale, în vederea introducerii lor în cea de a patra ediţie a DSM-ului, cartea pe care, mai în glumă mai în serios, unii o numesc Biblia sănătăţii mentale. Această lucrare are un impact profund în pregătirea psihiatrilor şi psihologilor. Noi ne-am început munca în acest sens ştiind totuşi că va putea să fie un demers de lungă durată şi care ar putea să nu aibă nici un rezultat. După cum foarte mulţi ştiu, introducerea sau eliminarea unei categorii de diagnostic din DSM este într-un anume grad, o decizie politică.  Amintiţi-vă că DSM este cartea de bază a Asociaţiei Psihiatrilor Americani (A.P.A.). Ei numesc toate comitetele cu o reprezentare interdisciplinară cât mai redusă, iar editura lor este cea care publică lucrarea. În mod real, DSM-ul este o mică industrie, care include cărţi de prezentare a cazurilor, manuale de tratament, ghiduri de buzunar ş.a.m.d. Având în vedere că decizia A.P.A. este hotărâtoare în crearea DSM-ului, ştiam că nu trebuie să ne aşteptăm la un sprijin foarte mare.

În crearea acestei noi categorii de diagnosticare noi ne-am extins puţin şi am inclus şi problemele religioase. Astfel am obţinut sprijinul Comitetului A.P.A. pentru Religie, precum şi a Comitetului pentru probleme subculturale. Propunerea noastră pentru noua categorie a fost finalizată în 1992. Avea la bază o recapitulare in extenso a literaturii din domeniu, care prezenta studii de caz şi cercetări privind frecvenţa problemelor religioase şi spirituale în practica clinică. Pentru a adăuga o dinamică politică acestui proces, un eveniment major la constituit publicarea propunerii noastre, în întregime, de către Revista Bolilor Mentale şi Nervoase. L-au publicat ca articol de bază şi aceasta a crescut credibilitatea propunerii noastre. Ne-am asigurat apoi că toţi membrii Consiliului de Redacţie ai DSM IV au primit copii ale acestui articol care tocmai apăruse înainte cu câteva săptămâni de întâlnirea în care ei trebuiau să discute această nouă categorie.

Alte articole legate de această nouă categorie au apărut în: „New York Times”, „San Francisco Chronicle”, „Psychiatric News”, precum şi în „Monitorul A.P.A”, unde orientarea către religie şi spiritualitate a fost descrisă ca fiind o schimbare importantă pentru psihologi şi psihiatri.

După cum am propus noi, categoria nu apare în secţiunea privind tulburările mentale, ci în secţiunea rezervată pentru „alte situaţii care necesită atenţie clinică”. Tulburarea legată de moartea unei persoane apropiate apare în aceeaşi secţiune, deoarece alterează grav echilibrul persoanei, însă este o reacţie normală de viaţă. Urgenţele spirituale sunt de asemenea perturbatoare, însă ele sunt reacţii normale la anumite experienţe spirituale intense. Dr. Elisabeth Targ, psihiatru în Centrul Medical Pacific din California a amintit în cadrul unei conferinţe despre spiritualitate şi sănătate mentală că a avut internată o persoană diagnosticată cu categoria „problemă spirituală sau religioasă”. Aceasta este prima utilizare pe care o cunosc a noii categorii într-un spital.

Categoria este însă mult mai largă. Ea acoperă probleme religioase precum pierderea credinţei, schimbarea religiei sau părăsirea unui cult religios. De asemenea acoperă aspectele religioase şi spirituale care izvorăsc din tratarea tulburărilor mentale. DSM IV permite utilizarea acestui diagnostic chiar atunci când problemele sunt legate de o tulburare mentală. Astfel, o persoană într-un episod maniacal care are o dezamăgire de natură religioasă poate fi diagnosticată cu noua categorie introdusă de noi dacă tratamentul vizează doar rezolvarea problemei de natură religioasă. Am utilizat acest diagnostic în cadrul activităţii mele la spitalul din San Francisco în tratarea unor pacienţi dependenţi de medicamente, când scopul terapiei era armonizarea relaţiei lor cu o putere superioară. Terapeuţii care lucrează în domeniul sănătăţii se confruntă cu aceste probleme aproape zilnic. Am condus o serie de grupuri de terapie pentru tratarea bolilor cronice şi ameliorarea durerilor, în care am utilizat practici care se adresau credinţelor religioase şi spirituale (precum meditaţia sau rugăciunea) pentru a dezvolta resursele de adaptare ale persoanelor. Diagnosticarea acestei categorii este potrivită şi atunci când credinţa pacienţilor şi experienţele trecute face dificilă accesarea acestor resurse, de exemplu în situaţiile în care credinţa lor este că boala reprezintă de fapt o pedeapsă.

Oricum această categorie este destul de rar utilizată. Aspectul economic are un rol important în diagnosticare, întrucât companiile de asigurare nu acordă despăgubiri pentru tulburări non-mentale. Are însă un impact major în pregătirea psihiatrilor. Cursurile de formare psihiatrică trebuie acum să includă obligatoriu teme referitoare la aspectele religioase şi spirituale. A.P.A. a publicat trei cărţi importante în acest domeniu în ultimii doi ani. Interesant este că şi în pregătirea asistenţilor medicali a început să se ţină cont de această alternativă de tratament. În SUA asistenţii medicali erau instruiţi încă din 1983 să ţină cont de existenţa unei categorii numită „suferinţă spirituală” cu un deceniu înainte ca aceasta să fie recunoscută în psihiatrie.

Cred că această categorie din DSM IV reflectă într-adevăr o schimbare majoră de paradigmă, spiritualitatea fiind recunoscută ca o componentă a sănătăţii mentale. Este uimitoare pentru mine larga răspândire a meditaţiei în tratarea bolilor. Acum 30 de ani doar câţiva psihologi transpersonali explorau aplicaţiile meditaţiei în îngrijirea sănătăţii.

 

Î.: Care sunt cele mai importate lucruri pe care ai trebui să le ştie medicii legat de sănătatea mentală şi armonia spirituală?

 

Dr. David Lukoff: Ultimii 20 de ani au adus schimbări majore în abordarea sănătăţii mentale, fiind reliefat rolul pe care îl aceasta îl are în menţinerea sănătăţi fizice. Lumea medicală a devenit din ce în ce mai conştientă de efectele benefice ale unor activităţi mentale, cum ar fi vizualizările sau meditaţia. Există însă un pericol, deoarece se manifestă tendinţa de a limita utilizarea acestor practici în intervenţii terapeutice de scurtă durată, fără a se ţine cont de dimensiunea spirituală. Tehnicile psiho-corporale pot fi prescrise ca o terapie, dar făcute mecanic au un impact foarte scăzut chiar dacă sunt practicate regulat. Cred că trebuie să existe o conexiune o spirituală în cadrul acestor terapii psiho-corporale, precum şi un respect pentru terapeut – aceştia fiind factori esenţiali în crearea unei armonii terapeutice eficiente. 

Meditaţia este prima tehnică de intervenţie terapeutică care a pătruns în sistemul de sănătate tradiţional. Acum 30 de ani, articole privind efectele benefice ale meditaţiei au apărut doar în Jurnalul de Psihologie Transpersonală. Era însă considerată a fi o practică religioasă care nu se potrivea abordărilor din sistemul de sănătate tradiţional. În prezent meditaţia este practicată pe scară largă în multe clinici renumite, fiind considerată o tehnică pentru relaxare corporală şi calmarea minţii. Introducerea meditaţiei în sistemul medical a putut fi posibilă datorită muncii de pionierat a lui Herbert Benson de la Universitatea Harvard. El a demonstrat beneficiile meditaţiei în cazul mai multor probleme medicale. Benson considera că medicina trebuie să încorporeze metode de auto-vindecare precum rugăciunea şi meditaţia, deoarece din punct de vedere medical nu contează dacă Dumnezeu există sau nu, marele beneficiu fiind de fapt credinţa. Iar dacă Dumnezeu există, cu atât mai bine, spunea el.

Cercetări recente arată că mulţi oameni doresc ca medicii să includă în tratament şi aspectele spirituale, însă aceste tipuri de intervenţii terapeutice care să includă şi spiritualitatea nu fac parte din programa standard de pregătire a medicilor şi terapeuţilor (cu excepţia câtorva programe afiliate unor instituţii religioase). Cred că încă nu se cunoaşte destul de bine cum se poate integra în aceste programe dezvoltarea unei competenţe spirituale. În prezent există multe conferinţe pe această temă şi au apărut o serie de cărţi în domeniu, astfel că se poate observa clar o evoluţie în sens pozitiv.

În cadrul activităţii mele terapeutice am utilizat meditaţia ca o metodă de calmare a minţii în diferite afecţiuni precum: depresia, schizofrenia, stres post-traumatic. Deocamdată sunt totuşi rare situaţiile în care tehnicile psiho-corporale sunt utilizate pentru pacienţii internaţi în spitale, dar există un sprijin în creştere pentru utilizarea unor intervenţii terapeutice ulterioare, care nu numai că sunt sensibile la aspectele spirituale şi religioase, ci chiar utilizează activ credinţele şi valorile religioase ale pacientului. Aceasta poate varia de la utilizarea unor practici religioase şi spirituale în cadrul şedinţelor de tratament spitalicesc (de exemplu meditaţia de expansiune a afectivităţii preluată din practica buddhistă), până la adoptarea unor tehnici de imaginaţie cu conţinut specific religiei creştine,  în cadrul unor intervenţii terapeutice de tip cognitiv-comportamental.

 

Cu excepţia momentelor de experienţă unificatoare, noi trăim realitatea prin intermediul unor filtre culturale bine definite.

Cred că spiritualitatea este unul din aceste filtre. Oamenii sunt creatori de sensuri pe care apoi încearcă să le împlinească, iar spiritualitatea este una dintre aceste căi de împlinire.

 

 

PRECIZARE:

 

Materialele prezentate in acest buletin pot fi reproduse numai cu acordul scris al ARPT.

 

 

Asociaţia Română de Psihologie Transpersonală

 

Preşedinte:

Prof.univ.dr Ion Mânzat

 

Adresa pentru corespondenţă:

OP. 42, CP. 12, Bucureşti

 

Contact:

Psiholog Ovidiu Brazdău

E-mail: arpt@home.ro

 

Web site: http://www.arpt.home.ro

 

Cod fiscal nr. 14098147

Cont nr. 2511.1-1900.1/ROL

BCR, Sucursala Doamnei, Bucureşti