Scurt istoric al începuturilor psihologiei transpersonale

„Transpersonal” înseamnă dincolo de personal, de personalitate, de experienţa realităţii obiective. În Grecia antică, oamenii erau conştienţi că există cel puţin două nivele ale realităţii, dimensiunea cu adevărat reală (noumenon) acoperită de o realitate a aparenţelor (phenomenon) - o realitate nevăzută sub aparenţe vizibile. Realitatea obiectivă, cea la care ne rezumăm astăzi în ştiinţă, era considerată în antichitate, şi în Orient şi în Occident, ca o dimensiune a aparenţelor. Substratul nevăzut era considerat realitatea adevărată, sursa vieţii, dimensiunea cauzalităţii a tot ce există. Experienţa transpersonală este experienţa acelei dimensiuni cu adevărat reale - noumenon la greci - care se ascunde dincolo de realitatea aceasta a fenomenelor, sau fenomenală. „Transcendental” este un alt cuvânt care se foloseşte des, cu aceeaşi semnificaţie ca şi „transpersonal.” „Transformare” care implică o modificare a formei, este de asemenea des întâlnit în literatura de specialitate.


Platon şi Aristotel, cei mai mari filozofi ai tradiţiei vestice, au pus bazele unor sisteme monumentale de cunoştinţe bazate de fapt pe psihologie. În centrul sistemelor lor se află psuche (rădăcina cuvântului psihic), care înseamnă suflet, o extensie a divinităţii în om, şi principiul universal al vieţii. Bineînţeles, grecii antici egalau sufletul cu mintea, atribuind facultăţile mentale şi emoţionale sufletului; nu numai dragostea dar şi furia. Psuche sau psyche, susţineau Platon şi Aristotel este acest suflet/minte imortală, individuală dar şi transcendentă, dimensiunea spirituală care leagă totul într-o matrice comună şi este de fapt divinitatea vie în noi. Aşadar psihologie înseamnă de fapt etimologic studiul sufletului.


Psihologia transpersonală îşi are începutul în America anilor 60. A fost înfiinţată de Anthony Sutich şi Abraham Maslow, întemeietori şi ai psihologiei umaniste. Naşterea domeniului în sine a fost marcată de transcendenţa condiţiei umane. Ambii, şi Sutich şi Maslow, au suferit în anii aceia boli grave şi probleme financiare, însă asta nu i-a oprit să pună bazele acestui domeniu de studiu. Maslow a avut un atac de cord dar a continuat să comunice cu Sutich în ciuda interdicţiilor doctorilor. Tony Sutich, cel care a început şi Jurnalul de psihologie transpersonală şi Asociaţia de psihologie transpersonală era paraplegic. Un accident de baseball la 18 ani l-a lăsat paralizat. După accident i s-a spus că nu va mai avea de trăit decât câteva luni. În spital însă a descoperit că în ciuda tinereţii lui, asistentele veneau să-i vorbească despre problemele lor personale, şi începuseră să se confeseze din ce în ce mai mult. A supravieţuit accidentului şi a devenit mai târziu psiholog pentru orbi. A trăit apoi o viaţă plină de realizări, fiind paralizat, şi a fost unul dintre cei mai buni prienteni ai lui Maslow.


Abraham Maslow, om de ştiinţă şi psiholog de renume mondial, a înfiinţat mai întâi psihologia umanistă, a treia forţă în istoria psihologiei. Psihologia umanistă se ocupă cu studiul dezvoltarii umane şi auto-actualizarea întregului potenţial uman, reprezentat de Maslow în piramida nevoilor. La îndemnul lui Anthony Sutich, Sutich şi Maslow au pus apoi bazele Jurnalului de psihologie umanistă în 1958. La puţin timp după ce au început domeniul de psihologie umanistă, Sutich şi Maslow au realizat însă că există un alt nivel psihologic, a altă dimensiune a umanităţii chiar superioară psihologiei umaniste, şi accea este dimensiunea spirituală. Studiul experienţelor de vârf care au dat naştere psihologiei umaniste, experimentarea largă cu droguri în anii 60, care a provocat multă suferinţă dar şi experienţe mistice la mulţi, rapoartele din ce în ce mai frecvente de experienţe spirituale, parapsihologice, şi chiar mistice/unitive în rândul populaţiei, i-au determinat pe Sutich şi Maslow să realizeze existenţa unei dimensiuni superioare celei umaniste. Psihologia umanistă se referea la nivelul personal, pe când aceste experienţe se proiectau dincolo de personal. Anii 60 s-au caracterizat şi prin pătrunderea masivă a filozofiei şi spiritualităţii orientale în SUA, cât şi a practicilor aferente precum yoga şi meditaţia. Studiul aprofundat al filozofiei şi practica disciplinelor spirituale orientale au dus la experienţa unor stări de conştienţă alterată, pe scară largă.


O psihologie a omului care se vrea completă trebuie să considere şi să studieze şi aceste stări, mai ales că acestea au un potenţial enorm de vindecare, de accelerare a dezvoltării umane, şi a promovării stărilor de pace mentală, şi compasiune, scopul terapiei în general. Astfel a apărut psihologia transpersonală care studiază aceste stări, experienţe şi tot contextul legat de ele. În acest context intră studiul tradiţiilor spirituale antice orientale şi occidentale, şi a ştiinţelor noi, fizica cuantică, biologia nouă, etc. Noi descoperiri în fizica cuantică au relevat similitudini puternice cu experienţele misticilor în ce priveşte natura realităţii. Sistemele orientale (Buddhism, Vedanta) şi sistemele spirituale mistice precum Sufismul, Kabala, sau misticismul creştin, au deschis o nouă viziune spirituală asupra existenţei şi dezvoltării umane.


Sutich şi-a completat disertaţia de doctorat despre istoria mişcării transpersonale cu puţin timp înainte să moară. Iată cum descrie el primul impuls (Sutich, 1976):

Ianuarie 7-9, 1966. Institutul Esalen din California, a prezentat un seminar teologic organizat de un grup de calugări iezuiţi pe teme umanistice şi am decis să merg. Cu toate că acest seminar a început ca o incursiune plăcută, a sfârşit prin a-mi schimba viaţa personală şi profesională. În timpul unui dialog, un participant a pus două întrebări şi răspunsul la aceste întrebări a avut un mare impact asupra mea. Prima întrebare adresată iezuiţilor a fost: „Aţi avut vreodată o experienţă mistică, oricare dintre voi, sau o experienţă spirituală similară?” Răspunsul tuturor a fost „nu”. A doua întrebare a fost „Intră în regulile şi conduita bisericii sau a grupării voastre spirituale, necesitatea de a încuraja astfel de experienţe printre călugări?” Raspunsul din nou a fost „nu”. Am fost extrem de surprins în urma acestui dialog.

Sutich, datorită studiului intensiv al sistemelor filozofice şi practicilor orientale, şi a imobilităţii sale era familiar cu astfel de experienţe transcendentale. Ca oricare dintre noi, se aştepta ca aceste experienţe să fie frecvente în rândul călugărilor care au o viaţă exclusiv spirituală.


La scurt timp, Sutich a început să corespondeze cu Maslow în vederea întemeierii unui domeniu care să studieze aceste experienţe, cu care psihologii şi întreaga cultură se confruntau la vremea respectivă. Scopul era şi este studiul lor ştiinţific, în cadrul unui spectru întreg de experienţe psihologice. Un lama Tibetan (Chogyam Trungpa) l-a vizitat pe Sutich, şi a remarcat cum aceste nivele mentale superioare fac subiectul spiritualităţii şi filozofiei orientale de mii de ani, iar în Vest psihologia este ştiinţa cea mai bine echipată să adreseze şi să studieze aceste nivele psihice superioare. Maslow care se bucura de un mare succes profesional după introducerea celei de-a treia forţe în psihologie a decis în 1967 să anunţe şi introducerea celei de-a patra forţe – psihologia transpersonală – iniţial denumită „psihologia transumană.” Sutich relatează:

Am continuat să revizui definiţia şi concepţia acestei „psihologii transumane”, şi i-am sugerat lui Maslow să includem în definiţia transpersonalului „sacralizarea vieţii cotidiene” ... Am aşteptat nerăbdător un răspuns de la el, dar nimic. Câteva zile mai târziu am aflat că era în spital după un atac de cord serios. Doctorii i-au interzis orice fel de comunicare, şi cu atât mai mult munca. După o săptămână însă, a scris din spital că vrea să ştie în ce stadiu se află jurnalul de psihologie transpersonală. I-am trimis o notă scurtă cu definiţia actuală, şi mi-a răspuns: „Sună extraordinar, este o inspiraţie! Acest domeniu va fi tulburător de incitant pentru anumiţi indivizi!”

Psihologia transpersonală este studiul ştiinţific al experienţelor şi fenomenelor transpersonale, natura, şi implicaţiile lor (Walsh and Vaughan, 1996). Aceste experienţe înseamnă trecerea în conştienţă dincolo de sensul identităţii personale, acolo unde eul devine mai larg, cuprinzând noi dimensiuni psihice individuale şi universale. Un psiholog transpersonal trebuie să fie familiarizat cu psihologia tradiţională în primul rând, şi în plus cu aceste nivele transpersonale, care includ valori înalte (meta-valori), transcendenţa, conştienţa unitivă, experienţe de vârf, dragostea intensă (experienţa unitivă când simţi că tu şi persoana iubită sînteţi un suflet), experienţele spirituale şi mistice, o semnificaţie transcendentală a vieţii, stări de reverie sau emoţii spirituale, miracole, vindecări miraculoase, transformarea personalităţii, expresia potenţialului transpersonal imanent în fiecare om, experienţele paranormale, şi multe altele. Din timpuri străvechi, şi în Orient şi în Occident oamenii au recunoscut potenţialul ridicat al acestor experienţe de transformare uneori radicală, şi de vindecare. De aceea în psihologia transpersonală, spre deosebire de cea tradiţională, aceste experienţe sînt nu numai considerate normale dar sînt chiar încurajate.


Sutich l-a anunţat pe Maslow imediat după formularea conceptelor primare, de intenţia sa de a începe un alt jurnal de specialitate – Jurnalul de psihologie transpersonală. Maslow i-a raspuns:

Spiritul omului se ridică triumfător peste imposibilităţi! Acum că ai reuşit să realizezi imposibilul cu Jurnalul de psihologie umanistă, te gândeşti deja la un alt jurnal. Nu pot da nici un fel de sfaturi prudente; sînt deja uimit de abilitatea ta de a realiza orice îţi propui. Te voi urma ca un admirator umil. Dar îţi sugerez cel puţin acest lucru, rezumă-te doar la o iniţiativă imposibilă pe lună.

Primul număr al Jurnalului de psihologie transpersonală a apărut în 1969, cu puţin timp înainte ca Maslow să moară. Primul articol îi aparţine şi iată câteva pasaje:

Sînt oameni care iubesc şi se simt iubiţi, care respectă şi se simt respectaţi, care se simt în siguranţă şi sînt în stare să creeze această siguranţă pentru alţii. Dacă studiezi aceşti oameni, şi îi întrebi ce îi motivează, te găseşti parcă în altă dimeniune psihologică. Această dimensiune relevă un sens, o semnificaţie transpersonală care îi motivează, şi îi gratifică pe cei mai evoluaţi, pe cei auto-actualizaţi. Aceşti oameni sînt motivaţi de ceea ce există dincolo de nevoile primare. Accesarea acestei semnificaţii transpersonale începe atunci când aceşti oameni răspund unor întrebări precum: „Care sînt momentele în care simţi cea mai mare satisfacţie în viaţă? Care sînt cele mai preţioase momente în viaţă? Care sînt momentele care fac şi viaţa şi munca ta demne de a fi trăite din plin?” (p. 3-4)
O altă caracteristică a acestui nou domeniu a fost resacralizarea, sau respiritualizarea. Ştiinţa desacralizează; transformă totul în neutru şi pozitivistic. Când studiezi experienţele de vârf, realizezi că de multe ori acestea prezintă similitudini cu experienţele misticior. Aşa că eu şi alţii în acest domeniu nu intenţionăm să studiem persoane sau un grup de oameni care reprezintă media, ca apoi să generalizăm rezultatele (n.a. aşa cum presupune protocolul metodei experimentale clasice). Nu, vrem să studiem un grup select, cei mai creativi, cei mai talentaţi, şi cei mai inteligenţi pe care îi putem găsi. Deci studiem cele mai bune specimene din rasa umană. Gândiţi-vă la un atlet olimpic. De fiecare dată când recordul este depăşit, un lucru care a fost imposibil a devenit posibil, pentru că cineva a depăşit acea limită. Devine potenţial pentru fiecare individ. De fiecare dată când limita e depăşită, plafonul, potenţialul, orizonturile fiecărui copil sînt mărite. Deci noi studiem oameni speciali, care au depăşit limita posibilului în alte domenii sau limita conştienţei, şi sugerăm că oricine poate atinge potenţialul descoperit de ei dacă evoluează, dacă se dezvoltă.
Fără cunoaşterea transcendentalului în noi, sau a transpersonalului, ne îmbolnăvim, devenim mai violenţi, şi nihilişti, apatici şi fără speranţă. Avem nevoie de ceva mai presus de noi, care să ne provoace veneraţie, şi să ne angajeze într-un mod nou, naturalistic, empiric, şi nebisericesc. (Maslow, 1969)

Cu toate că avea probleme de sănătate şi financiare, după ce a început jurnalul, Sutich a început în 1969 şi organizarea Institutului de psihologie transpersonală. În 1974, după toate aceste mari realizări a început să lucreze la disertaţia sa de doctorat, şi a primit diploma cu o zi înainte să moară, în 1976.


Se poate vedea în activitatea lor transpersonalul în acţiune, transcendenţa condiţiei umane limitate prin îndeplinirea unui scop în viaţă mai presus de nevoile şi preocupările personale. Nu au ţinut cont de nici un obstacol, mânaţi de o pasiune şi de o forţă mai mare decât ei, de acea forţă a spiritului, pe care grecii o numeau daimon. Alţi contribuitori la începuturile psihologiei transpersonale au fost Miles Vick, Sonja Margulies, James Fadiman, Stan Grof, Charles Tart, prin cartea sa Psihologii Transpersonale în 1975, şi Robert Frager. Robert Frager împreună cu James Fadiman şi Anthony Sutich au înfiinţat Institutul de Psihologie Transpersonală (www.itp.edu) în 1975. În privinţa contribuitorilor timpurii prin teoriile şi sistemele lor, se numără William James, Carl Jung, Otto Rank, Karen Horney, Erich Fromm, Viktor Frankl, Roberto Assagioli, Rollo May, Michael Murphy, Lawrence LeShan, Willis Harman, Elmer Green, Alyce Green, Ram Dass, Alan Watts, şi mulţi alţii.

Un scurt istoric al cuvântului „transpersonal”

În februarie 1968 Maslow îi scrie lui Sutich despre o întâlnire pe care a avut-o cu Stanislav Grof în care Maslow i-a împărtăşit acestuia eforturile de stabilire a unui nou domeniu de studiu psihologic şi Grof a sugerat cuvântul „transpersonal”, în loc de „transuman” sau „transumanist.” Maslow notează „cu cât mă gândesc mai mult la acest cuvânt, cu atât îmi exprima mai clar ceea ce noi toţi dorim să exprimăm – acel ceva de dincolo de individualitate, dezvoltarea individului către acel ceva mai presus de el însuşi. Ce crezi?” (Sutich, 1976, p. 16). Sutich consemnează în continuare: „Recomandarea lui imediat mi s-a părut cea mai potrivită. Folosisem termenul transpersonal în primele mele tentative de definire a scopului domeniului, dar într-un sens mai limitat, acela de‚ exprimare a potenţialului transpersonal şi transcendental. Maslow folosea şi el termenul înainte de întâlnirea cu Grof. Apoi l-am auzit şi eu pe Grof folosind acest termen într-o prezentare în Berkley, în conecţie cu «moartea şi renaşterea eului.»” (Sutich, 1976, p. 16).


Termenul transpersonal are însă o istorie mai lungă. În 1905, termenul transpersonal apare pentru prima dată în introducerea de curs în psihologie la Harvard, a lui William James. James folosea termenul cu înţelesul experienţei comune a doi indivizi a unui obiect. Carl Jung a folosit de asemenea un termen similar ueberpersonlich încă din 1917, chiar dacă acesta poate fi tradus mai degrabă prin „supra-personal”, sau „mai presus de personal.” În scrierile sale de mai târziu a făcut referire la conştienţa colectivă ca fiind transpersonală. Roberto Assagioli bineînţeles de asemenea folosea termenul înainte de anii 60 când a intrat în folosinţa uzuală. Psihologul Gardner Murphy, de asemenea face referire la termenul transpersonal încă din 1949. Dane Rudhyar, filozof, scriitor, compozitor şi astrolog folosea termenul transpersonal încă din perioada 1920-1930, indicând ceva ce se petrecea prin (un sens al „trans”) personalitatea individuală, dar provenea de dincolo de (un alt sens al „trans”) personalitatea individuală (William Braud, corespondenţă personală).


Demn de menţionat în acest context este şi cursul de metafizică a lui Nae Ionescu din 1936-1937, în care vorbeşte de transcendenţă şi o leagă de trans-substanţialitate. Nae Ionescu deosebeşte între domeniul existenţei, şi un altul al transcendenţei, sau cum spune el „al fiinţei” şi „al devenirii.” Obiectul metafizii îl face transcendenţa, există un plan dincolo de existenţa aceasta – tărâmul celălalt, şi există o anumită legătură între acest plan şi celălalt. „Dumnezeu este prezent prin acea trans-substanţialitate de care le este frică unora dintre teologii noştri bucureşteni” (p. 151).

Atunci când noi trecem în transcendenţă, noi nu trecem cu tot bagajul acesta al nostru. Noi ne depăşim într-un oarecare fel pe noi din momentul în care am ajuns la limitele existenţei, la limitele experienţei noastre .. şi de-acolo începe propriu-zis existenţa noastră metafizică sau fiinţa noastră metafizică. (p. 154)

Referinţe


Ionescu, N. (1999). Tratat de metafizică. Bucureşti, România: Editura Roza Vânturilor.

Maslow, A. (1969). The further reaches of human nature. Journal of Transpersonal Psychology, 1(1), 1-9.

Sutich, A. (1976). The emergence of the transpersonal orientation: A personal account. Journal of Transpersonal Psychology, 8(1), 5-19.

Walsh, R., & Vaughan, F. (1993). Paths beyond ego: The transpersonal vision. New York: Jeremy P. Tarcher/ Putnam.

7 afișare

Postări recente

Afișează-le pe toate

Psihologia transpersonală. Ce este și cu se ocupă?

Articolul de faţă încearcă să explice ce este psihologia transpersonală, asocierea cu spiritualitatea în teorie şi aplicaţii, şi contextul ştiinţific în care se plasează - paradigma postmodernistă şti